Preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), Eugen Tomac, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, dizolvarea Consiliului Executiv Judeţean al PMP Bihor.
Organizaţia judeţeană a PMP era condusă de Lucia Varga, fost ministru al Mediului. Eugen Tomac a explicat că a luat măsura de a dizolva consiliul executiv judeţean ‘ca să se liniştească apele’ şi a menţionat, în primul rând, rezultatele electorale slabe ale PMP în Bihor.
‘Noi ştim care este realitatea la Bihor. PMP a avut problemă în consolidarea structurii noastre de aici, n-am reuşit niciodată să facem un salt mare în faţă, decât la alegerile prezidenţiale, când am obţinut un scor foarte bun. În rest, scorurile noastre s-au bazat pe comunităţile locale, unde am avut oameni foarte inimoşi,’ a declarat Eugen Tomac.
El a continuat spunând că regretă tulburările din partid, însă lucrurile au intrat în linie în dreaptă după congresul din februarie, când s-a ales democratic o nouă conducere a partidului.
‘În ultima perioadă, partidul a trecut printr-un moment mai puţin plăcut, dar asta nu înseamnă că nu ştim ce avem de făcut mai departe. După alegerile locale, partidul nostru a devenit partidul cu cea mai largă infrastructură locală după PSD şi PNL. PMP nu este împărţit nici în două, nici în trei. Există un singur partid, cu o conducere aleasă la congresul din 19 februarie. Fostul nostru preşedinte nu a dorit să accepte această realitate pe care am hotărât-o prin instrumente democratice şi evident că şi-a exprimat nemulţumirea şi a încercat să prezinte lucrurile complet fals. În PMP există o singură conducere,’ a spus Tomac.
La începutul lunii martie, membrii CExJ al PMP s-au întâlnit cu fostul preşedinte Cristian Diaconescu, în prezenţa Luciei Varga.
‘Regretăm că la Bihor s-a încercat, în mod greu de înţeles, crearea unei impresii că fiecare poate face ce vrea, ignorând deciziile partidului, începând de la faptul că nu li s-a permis să participe la congres, diverse manifestări publice care nu fac cinste nimănui, nu ajută pe nimeni, nu schimbă fundamental scorul şi poziţia organizaţiei noastre din Bihor ci doar creează anumite confuzii şi aduce prejudicii PMP. Lucrurile sunt clare. Am intrat în linie dreaptă, vrem să aşezăm partidul pe o temelie mult mai solidă. Regretăm că doamna ministru nu a vrut să accepte o realitate pe care o cunoaşte foarte bine, anume că în PMP avem o nouă conducere. Consiliul Executiv Naţional este format în proporţie de aproape de 80% din aceiaşi membri care au fost şi în vechea conducere de anul trecut’, a declarat liderul PMP.
La conferinţa de presă a lui Eugen Tomac, organizată la sediul PMP Oradea, au participat secretarul general al PMP, Ionuţ Simionca, vicepreşedintele pe zona de Nord-Vest Adrian Tudoran, secretarul general adjunct Răzvan Sebe şi consilierul local Florin Dume.