Sculptorul Eugen Petri expune, în perioada 1 septembrie – 15 octombrie 2022, la Muzeul Ţării Crişurilor, o colecţie internaţională de sculpturi mici, alcătuită din 10 lucrări proprii şi alte 20 primite din partea unor artişti români şi străini.
Purtând nume sugestive, precum ‘Filă din Cartea Sfântă’, ‘Suflete spre cer’, ‘Impuls’, ‘Convieţuiri’, ‘Cobra interioară’, ‘Fugă’ sau ‘Rămăşiţele unei zile’, sculpturile sale sunt realizate din diferite materiale: marmura de Cararra, Ruşchiţa, travertin, andezit, calcar Gaudi, alabastru, onix, granit, galben de Siena. Formele diverse, contrastele între suprafeţele finisate şi cele brute, ‘dialogurile’ între plin şi gol transmit privitorului, printr-un impact rapid, idei şi teme complexe de reflecţie.
‘Sunt trei elemente care fac valoarea acestei expoziţii. Primul este că face primul pas înspre coagularea unor colective private care construiesc apoi sisteme de promovare a artei. Al doilea este că reuşeşte să stabilească prin expoziţia aceasta şi activitatea lor o relaţie bună cu oficialităţile din statul român. Şi în al treilea rând, poate cel mai important, este faptul că din prietenia asta spiritualo-estetică a grupului reuşeşte să aducă produse culturale de foarte bună calitate. Aici sunt elemente de sensibilitate speciale, de comunicare specială, foarte multă sensibilitate într-un material extraordinar de dur’, a declarat, pentru AGERPRES, curatorul expoziţiei, Cornel Abrudan, şeful Secţiei de Artă de la MTC.
Sculpturile mici sunt însoţite de o serie de printuri de mari dimensiuni ce ilustrează sculptura monumentală, domeniul predilect al sculptorului, ca un contrapunct ale celor expuse.
Atmosfera intimă, creativă, din timpul simpozioanelor internaţionale organizate de Eugen Petri este valorificată prin instalaţia video ce permite pătrunderea în laboratorul creaţiei artistice.
‘Lucrările donate de artiştii din străinătate sau din ţară sunt o modalitate a acestora de a-şi exprima prietenia faţă de mine. Eu am organizat mai multe tabere de sculptură, în Caransebeş, în Buşteni, Brăila, chiar şi în Palestina şi mă trezeam că îmi spun: ‘Ţi-am făcut o lucrare pentru tine!’ Adunate de-a lungul anilor, la un moment dat mi-am spus să fac o expoziţie, pentru că degeaba le ţin la mine în atelier şi nu le vede nimeni’, a spus Eugen Petri.
Aşa a început cu o expoziţie la Ploieşti, unde locuieşte artistul, a urmat Mogoşoaia, Oradea, după care va fi itinerată la Muzeul Brukenthal din Sibiu.
‘Încă din copilărie am simţit nevoia să modelez şi să creez volume. După care am început să cioplesc şi să scot volumele dintr-un bloc imens. Cred că aşa m-am născut. Nu ai o motivaţie de fiecare dată, dar mai întâi îţi vine ideea, uneori chiar şi în vis, apoi o schiţezi şi începi transpunerea ei în materie, în lemn, piatră sau în ce vrei. Ideea este primordială! Scânteia, care niciodată nu ştii când îţi vine. După facultate, a devenit o necesitate, în acelaşi timp cu starea de spirit pe care o aveam. Au fost şi perioade în care nu am putut crea. Ale vieţii valuri. Dar m-am întors mereu cu bucurie către artă, să zămislesc ceva. E o chemare cu care, cred, trebuie să te naşti, aşa cum le spun şi elevilor mei. Dacă ai chemare, totul porneşte din tine’, a declarat, pentru AGERPRES, sculptorul Eugen Petri.
Lucrările lui Eugen Petri, ca şi cele donate, au fost admirate de mai mulţi orădeni care au participat la vernisajul expoziţiei, printre care şi episcopul greco-catolic Virgil Bercea. Astfel, sunt expuse sculpturi ale unor artişti din România, Iran, Franţa, Argentina, Grecia, Serbia, Palestina, Mexic, China, Bulgaria, Germania, Egipt, Ucraina, Portugalia şi Taiwan.
Expoziţia internaţională de sculptură Petri&Friends este organizată de Muzeul Ţării Crişurilor, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea şi Uniunea Artiştilor Plastici din România.