Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului a fost marcată vineri, la Oradea, prin vernisajul expoziţiei de pictură, grafică şi fotografie ‘Vecinii mei, evreii din Baia Mare’, la Sinagoga Aachvas Rein – Sinagoga Istoriei Evreilor din Oradea, obiectiv turistic şi cultural.
Expoziţia cuprinde 28 de lucrări de artă plastică realizate de pictori evrei, activi în segmente diferite de timp în cadrul Şcolii băimărene de pictură şi 25 de fotografii care provin din colecţia Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, Statele Unite.
‘Această expoziţie este valoroasă, în primul rând, prin istoria Şcolii de pictură Baia Mare, înfiinţată în 1896 de către Hollósy Simon şi de atunci are continuitate de peste 125 de ani. Noi am ales să organizăm o nişă de expoziţie, cu artişti aleşi pe criterii etnice şi lucrări cu o tematică antropomorfă, cu figuri umane. Sunt expuse lucrări din depozit, nevăzute până în prezent de marele public. Am adus şi patru autoportrete: cele ale lui Ziffer Sándor, Katz Marton, Jándi Dávid şi Klein Jozsef. Aici ne privesc şi parcă spun: ‘Asta este creaţia mea, îmi asum şi sunt prezent cu voi’. Este o expoziţie unică în sinagogă. Promovăm astfel spaţiile neconformiste, alternative, pentru a ajunge cât mai aproape de public şi vizitatorii cât mai aproape de bunurile culturale’ a declarat, pentru AGERPRES, curatorul expoziţiei, Robert Strebeli, manager al Muzeului Judeţean de Artă ‘Centrul Artistic Baia Mare’.
Pe simeze sunt lucrări de pictură şi grafică realizate de nouă artişti evrei: Ziffer Sándor, Katz Marton, Leon Alex, Klein Jozsef, Iványi-Grünwald Béla, Vadász Endre, Jándi Dávid, Kazar Vasile şi Munt Hugo. Această expoziţie, aşa cum este adusă la Oradea, îmbogăţită, nu a mai fost prezentată, o variantă mult mai mică fiind organizată în vară la Baia Mare.
‘Este o poveste de expoziţie şi o expoziţie de poveste. Este povestea evreilor din Baia Mare. Titlul a fost ales astfel pentru că noi suntem în dialog, comunitatea este în dialog, iar vecinii noştri sunt parte din comunitatea noastră în care există comunicare. De aceea, autoportretele privesc către interior, ne privesc acum, când stăm şi discutăm. Artiştii îşi povestesc viaţa, prin forme – care sunt gândurile lor, iar culoarea este trăirea, sentimentele lor. Povestea este întregită de imaginile din fotografii,’ a mai precizat Robert Strebeli.
Despre cele 25 de fotografii a vorbit preşedintele Asociaţiei Maramureş Heritage, Robert Cotos, fiind 25 de portrete ale unor evrei băimăreni, realizate de un fotograf băimărean, Suba Zoltan, în perioada interbelică.
‘Un lucru inedit este că, atunci când am selectat aceste fotografii, nimeni nu cunoştea amănunte despre acest fotograf, nici măcar cei de la Muzeul Holocaustului din Washington, de la care avem acceptul de a folosi aceste fotografii. Însă, în momentul vernisării expoziţiei la Baia Mare, fiica artistului a recunoscut pozele şi scrisul şi ne-a confirmat că sunt sută la sută fotografiile tatălui ei. Aşa am descoperit cine a fost autorul,’ a declarat, pentru AGERPRES, Robert Cotos.
Potrivit acestuia, la muzeul din Washington sunt peste 400 de fotografii, unul dintre fondatorii acelui muzeu fiind Elie Wiesel, un supravieţuitor al Holocaustului, din Sighetul Marmaţiei, laureat al Premiului Nobel pentru Pace.
La vernisaj au participat şi elevi de la Liceul ortodox din Oradea, care au receptat mesajul iubirii de semeni, în contextul unor condiţii istorice în care comunitatea evreilor a fost foarte greu încercată.
Organizatori sunt Fundaţia de Protejare a Monumentelor Istorice din judeţul Bihor, în parteneriat cu Muzeul Judeţean de Artă ‘Centrul Artistic Baia Mare’, susţinut de Consiliul Judeţean Maramureş şi Asociaţia Maramureş Heritage.
‘Aşa cum se cunoaşte, şcoala de artă băimăreană este foarte renumită, deci ne onorează această colaborare prin care spaţiul acestei sinagogi poate să prezinte aceste lucrări pentru toţi cei care ne vor vizita. Oradea Heritage este entitatea care pune în valoare sinagoga istoriei evreilor şi desfăşoară activităţi şi în Sinagoga neologă Sion, ca şi în alte obiective turistice din oraş,’ a spus directoarea Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Bihor, Angela Lupşea.
Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 27 ianuarie – 31 mai 2023.
Evenimentul cultural al expoziţiei a fost precedat în seara de joi de alte două evenimente comemorative, în Sinagoga neologă Sion: o expoziţie de fotografii document din lagăre a artistului fotograf Csíki János, organizată de Asociaţia Internaţională ‘Euro Foto Art’ (AIEFA) şi concertul vocal-simfonic ‘Shalom Chaverim’ (‘Pace, prieteni!’), tot în cursul serii de joi, organizat şi susţinut de Filarmonica de Stat din Oradea.
Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului este marcată anual în data de 27 ianuarie.