Clubul Varadinum din Oradea a vernisat luni, de Valentine’s Day, în Piaţa Unirii, o nouă expoziţie de fotografie în aer liber, de data aceasta dedicată iubirii, intitulată ‘Varadinum Love’.
Cele 84 de lucrări au fost grupate pe zece panouri de dimensiuni mari, cu câte două feţe, fiind imprimate pe hârtie specială, rezistentă la intemperii.
‘Aici, în acest spaţiu deschis, din centrul municipiului Oradea, cu siguranţă dragostea pluteşte în aer. Pentru a celebra iubirea şi pentru ca toată lumea să se bucure de atmosfera îndrăgostiţilor, ne-am gândit să venim în întâmpinarea publicului cu aceste imagini care să exprime dragostea, în diferitele ei ipostaze. Atât cupluri îndrăgostite, cât şi iubirea părinţilor pentru copii, iubirea de părinţi, de fraţi şi surori sau iubirea faţă de animale sau chiar faţă de mediul natural. Este o diversitate de fotografii, pentru a demonstra că dragostea există sub multe forme’, a declarat, la vernisaj, vicepreşedinta Clubului Varadinum, Adela Rusu.
Fotografiile au fost realizate de 15 artişti, membri ai Clubului Varadinum, în instantanee surprinse în ţară, dar şi peste hotare, în Paris, India sau Singapore. Este vorba de Adela Rusu, Mariana Scubli, Ioana Birău, Florica Bacter, Horvath Marta, Ecaterina Kiss, Ionel Gurzun, Liviu Paşcalău, Paul Borza, Constantin Lazăr, Marian Plaino, Arecu Cătălin, Cosmin Neama, Ionuţ Jarca şi Ovi D. Pop.
Câteva panouri prezintă în foto şi un scurt text CV o parte din membrii activi ai clubului. În prezent sunt 55 de membri în acest fotoclub, trei din Franţa şi Ungaria, ceilalţi din diferite oraşe din România. Prin activitatea susţinută şi premiile câştigate în concursuri internaţionale, clubul a reuşit deja să se impună pe plan mondial.
‘Am primit mai multe solicitări de înscriere în club. Pentru unii este o stupefacţie cum reuşim noi, Varadinum Fotoclub, să organizăm atâtea expoziţii. Cred că asta depinde, în primul rând, de comunitatea pe care am creat-o, având membri valoroşi în fotoclub, care chiar se implică şi se mobilizează atunci când ne dorim să facem o expoziţie. Şi în primul rând, modul acesta de expunere, în Piaţa Unirii, pe panouri mari, în aer liber, este deosebit. Nu am mai văzut în ţară acest gen de expoziţii, aşa că am putea să spunem că suntem un club fotografic fericit şi cu activităţi în premieră’, a spus Adela Rusu.
Expoziţia ‘Varadinum Love’ va rămâne în centrul oraşului până când va fi vernisată una dedicată zilei de 8 Martie.