AcasăStiri generaleBihor: Festivalul European Music Open, concerte excepţionale în Piaţa Unirii din Oradea...

Bihor: Festivalul European Music Open, concerte excepţionale în Piaţa Unirii din Oradea între 26 şi 29 august

Festivalul European Music Open va oferi publicului orădean la ediţia din acest an, în perioada 26-29 august, întâlnirea cu excelenţe ale tinerei generaţii de muzicieni, prin patru concerte susţinute în Piaţa Unirii.

‘Din cauza condiţiilor a trebuit să renunţ treptat la intenţia de a păstra reţeta cu care festivalul s-a impus în viaţa culturală orădeană, adică aducând la Oradea vârfuri internaţionale ale scenei culturale. Eram în tratative foarte avansate cu mai multe personalităţi din zona literaturii, teatrului, operei, dar, împreună cu domnul Jurcă, ne-am dat seama că nu ne putem asuma riscul – făcând investiţiile importante – ca în ultimă instanţă invitaţii să nu mai vină. Totuşi eu sunt român, şi ca mine mai sunt o grămadă de artişti care au rămas în ţară şi care sunt extrem de valoroşi. Aşa se face că în ediţia din acest an ne bazăm pe forţele interne. O dedicăm tinerei generaţii, cu focus pe şcoală. Dintr-o nevoie de a privi mai serios acest fenomen care suferă de mai bine de un an şi jumătate. Dorinţa mea a fost să-i pun în prim plan pe tineri,’ a declarat joi, într-o conferinţă de presă, tenorul Alexandru Badea, iniţiatorul acestui festival.

Piaţa Unirii din centrul istoric al oraşului va deveni, astfel, scena celor patru seri extraordinare de muzică pe care organizatorii le propun melomanilor orădeni şi nu numai, cu respectarea tuturor condiţiilor impuse de restricţiile pandemice.

Festivalul European Music Open va debuta în 26 august cu vernisajul unei expoziţii Paul Neagu la Muzeul Ţării Crişurilor, ce însumează lucrări reprezentative din creaţia complexă a artistului (sculptură, desen, pictură, foto-video), cu o viziune originală, metafizică asupra artei.

Pentru prima dată de când organizează acest festival, tenorul Alexandru Badea va demara seria concertelor pe 27 august, susţinând un recital acompaniat de orchestra Simona Strungaru Simphonics, formată din muzicieni ai Orchestrei Radio şi Orchestrei de Jazz Radio.

Tenorul de renume internaţional Alexandru Badea, aşteptat de mulţi iubitori ai operei să cânte pentru publicul din oraşul natal, va oferi un program accesibil tuturor, cu piese din repertoriul tradiţional italian, dar şi altele precum ‘You raise me up’, ‘Besame Mucho’ sau ‘Con te partiro’, aceasta din urmă fiind interpretată alături de ‘una dintre cele mai minunate voci ale tinerei generaţii, Maria Rădeanu, studentă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti’, a subliniat tenorul Alexandru Badea.

Pentru două cântece, tenorul va avea alături un cor de copii, a cărui componenţă va fi stabilită între timp, pentru a reaminti momentul de debut al acestui festival, iniţiat într-o campanie caritabilă pentru Colegiul naţional ‘Emanuil Gojdu’.

În seara de 28 august, invitaţi sunt membrii orchestrei de violoncele ‘Violoncellissimo’ a ‘celui mai important violoncelist în viaţă’, Marin Cazacu, a subliniat organizatorul.

Festivalul se va încheia în 29 august cu o Gală de operă, numită ‘Excelenţe ale tinerei generaţii de muzicieni’, în care orchestra Filarmonicii de stat Oradea va fi dirijată de Radu Popa, dirijorul Filarmonicii Banatul. Invitaţi sunt şase dintre cei mai reprezentativi tineri din şcoala românească de canto, studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti: soprana Maria Rădeanu, mezzosoprana Camelia Cozub, tenorii Andrei Petre şi Constantin Pastramă, basul Alexandru Matei şi baritonul Alin Munteanu. Îşi va da concursul şi Corul filarmonicii orădene, condus de Laszloffy Zsolt.

Managerul interimar al Filarmonicii orădene, Carmen Rus, a subliniat că este o onoare pentru instituţie să participe la evenimentele de marcă organizate în acest festival şi o bucurie după relaxarea restricţiilor din pandemie.

‘Maestrul Badea mi-a mărturisit că este copleşit de emoţii să revină în Oradea, să urce pe scenă şi să profeseze, până la urmă, aşa cum îl ştim cu toţii, ca un renumit tenor al scenelor internaţionale. Aş vrea să îl asigur de toată dragostea şi preţuirea noastră, a filarmonicii, dar sunt ferm convinsă că pot vorbi şi în numele cetăţenilor orădeni, care vor veni cu tot dragul să vă susţină şi să vă mulţumească la final pentru faptul că aţi găsit atât de frumos să vă reîntoarceţi acasă şi să scoateţi în lumină oraşul de unde aţi plecat’, a afirmat Carmen Rus.

Potrivit city managerului municipiului Oradea, Mihai Jurcă, bugetul aprobat pentru festival se ridică la suma de 630.000 de lei, în care este cuprins şi un concert special, pe 31 august, cu un artist internaţional de prim rang, al cărui nume va fi confirmat în viitorul apropiat. În caz de timp nefavorabil, concertele vor avea loc în sala Teatrului de stat ‘Regina Maria’.

Festivalul European Music Open, ajuns la ediţia a cincea, este organizat de tenorul Alexandru Badea, cu sprijinul Primăriei Oradea, prin Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (Visit Oradea), împreună cu partenerii Muzeul Ţării Crişurilor, Teatrul de stat ‘Regina Maria’ şi Filarmonica de stat Oradea.

Organizatorul acestui festival, Alexandru Badea, a fost premiat în anul 2017, în cadrul Galei Premiilor Anuale ale Revistei Actualitatea Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, la categoria ‘Eveniment Cultural’, pentru integrarea muzicii şi a celorlalte arte într-un concept pluridisciplinar inovator.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks