Peste 400 de participanţi şi-au confirmat prezenţa la Unchain Fintech Festival, ‘cel mai emblematic eveniment Fintech din Europa Centrală şi de Est’ – potrivit organizatorilor, ce va avea loc din nou, la Oradea, în perioada 29 – 30 iunie.
‘Ne aflăm în pragul celei de-a doua ediţii a Festivalului Unchain Fintech. Este prima iniţiativă de acest gen din România şi prima din această regiune a Europei, fiind organizată în colaborare cu Asociaţia Fintech din România. Pentru două zile, Cetatea Oradea va deveni fortăreaţa celor pasionaţi de fintech. Vor veni speakeri foarte importanţi din domeniul financiar, economic, bancar, se vor discuta modalităţi de plată noi, de la criptomonede până la NFT-uri. Deci, pentru cei pasionaţi de acest domeniu foarte la modă în ziua de azi, eu cred că va fi un eveniment foarte informativ. În plus, pe lângă prezentări, vor avea loc şi întâlniri unu la unu, pentru toţi antreprenorii care vor participa, deci o ocazie de a stabili potenţiale legături de afaceri’ a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul general al Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR), Alexandru Chira.
Potrivit acestuia, la festival au confirmat prezenţa în jur de 400 de participanţi din Europa, cei mai importanţi factori din domeniul afacerilor în plăţi, împrumuturi, asigurări, finanţe personale, comerţ electronic, servicii bancare şi domenii conexe.
‘2023 se aşteaptă a fi un an semnificativ pentru industria financiară la nivel global, cu dezvoltări şi oportunităţi importante. Participarea la festival oferă o şansă de a stabili o prezenţă puternică şi de a avea un impact durabil în industria financiară’, se menţionează într-un comunicat al APTOR.
La Unchain Fintech Festival vor fi prezente Banca Naţională a României, Ungariei, Bulgariei şi Croaţiei, alături de companii de prestigiu: Visa, Google Cloud, Ripple, Finshape şi CMS Cameron McKenna, precum şi peste 30 de bănci comerciale.
Participarea la acest festival oferă oportunitatea de a interacţiona cu personalităţi influente din industrie şi de a stimula următoarea etapă de creştere a companiei.
Unchain Fintech Festival, la a doua ediţie în Oradea, este organizat de Unchain Media, Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (Visit Oradea) cu sprijinul Primăriei Municipiului şi Make IT Oradea.
Make IT Oradea este o iniţiativă non-profit dezvoltată de companii locale din domeniul tehnologic şi al administraţiei locale. În prezent, dezvoltă şi supraveghează programul de incubare de afaceri din Oradea, cu scopul de a susţine, stimula şi finanţa noile startup-uri tehnologice.