AcasăStiri generaleBihor: Festivalul Naţional de Folk, în acest an în Băile Felix; printre...

Bihor: Festivalul Naţional de Folk, în acest an în Băile Felix; printre invitaţi – Mircea Vintilă şi Ducu Bertzi

Festivalul Naţional de Folk se va desfăşura, în perioada 25 – 26 iunie, în acest an în staţiunea Băile Felix, având ca invitaţi de marcă artişti precum Mircea Vintilă, Florin Săsărman, Ducu Bertzi and Friends.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Asociaţia Culturală Pro Lirica Oradea şi Primăria Sânmartin, această a cincea ediţie a festivalului va avea loc în piaţeta din apropierea Ştrandului Apollo, din Sânmartin, graţie parteneriatului realizat între cele două instituţii.

‘Lucrările de modernizare efectuate în zonă oferă condiţii ideale pentru spectacole, precum şi amplasarea de scaune pentru public. Accesul spectatorilor la festival va fi gratuit,’ a precizat preşedinta asociaţiei, Mihaela Dindelegan.

În cele două zile de eveniment, pe scena festivalului vor evolua mari artişti ai folkului românesc din întreaga ţară, precum şi tineri bihoreni.

Festivalul va fi deschis de gazde, prin Grupul vocal-instrumental ‘Floare de lotus’, de la Liceul Tehnologic Felix, sub coordonarea profesoarei Loredana Pantea.

În prima zi îşi vor da concursul Mihaela Simai (Oradea), Adriana Maria Andreica (Cluj-Napoca), Monica Mihaela Cojocaru (Arad), Raul Silaghi (Oradea), Corina şi George Nica (Braşov), Trupa Focul Viu (Maramureş), Mircea Bodolan (Bucureşti) şi Mircea Vintilă (Bucureşti).

Programul celei de-a doua zile va începe cu recitalul susţinut de Cristina Pantea şi Andrei Vesea (Sânmartin), urmaţi de Raul Bochiş (Oradea), Carmen Ifrim Săsărman (Ştei), Adina Hodişan (Oradea), Florin Paul Camen (Hunedoara), Cătălin Stepa (Hunedoara), Florin Săsărman (Bistriţa) şi se va încheia cu Ducu Bertzi & Friends (Bucureşti).

În cadrul festivalului, duminică, începând cu ora 17,00 va avea loc un eveniment special dedicat poeziei, prilej cu care îşi vor lansa cărţile poeţii: Corina Nica (Braşov), Ioan Vasile Marcu (Arad), Nicu Pirtea (Ştei) şi Mihaela Dindelegan (Oradea).

Pe durata festivalului, în intervalul orar 10,00 – 23,00, vor fi deschise mai multe puncte de alimentaţie publică, precum şi standuri pentru achiziţia de suveniruri. De asemenea, Asociaţia Culturală Pro Lirica Oradea va organiza şi în acest an o tombolă cu peste 300 de premii. Evenimentul va fi imortalizat de artişti fotografi ai Asociaţiei Euro Foto Art Oradea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks