Consiliul Judeţean Bihor a informat că alocă anul acesta 2,5 milioane de lei pentru programul de interes judeţean ‘Împreună pentru un judeţ curat’, destinat autorităţilor locale din Bihor.
Potrivit comunicatului de presă, 18 unităţi administrativ-teritoriale primesc sprijin financiar pentru realizarea unor acţiuni de igienizare şi întreţinere a curăţeniei pe toate drumurile publice, şanţuri şi acostamente, cursuri de apă şi zone turistice.
Sumele alocate sunt cuprinse între 100.000 şi 300.000 lei. Astfel vor primi câte 100.000 lei comunele Girişu de Criş, Sâmbăta; câte 125.000 lei: Salonta, Auşeu, Lugaşu de Jos, Pocola, Pomezeu, Răbăgani, Sânnicolau Român, Sântandrei, Toboliu, Vadu Crişului; câte 150.000 lei: Beiuş, Ciumeghiu, Diosig, Dobreşti şi 300.000 lei, comuna Avram Iancu.
‘Aceste sume se repartizează etapizat unităţilor administrativ – teritoriale, în fiecare an, pentru a le sprijini în activitatea de menţinere a curăţeniei pe drumurile publice din judeţul Bihor, în special pe drumurile naţionale. Fondurile pot fi utilizate, de exemplu, pentru achiziţia unor utilaje sau pentru plata serviciilor către prestatorii care fac astfel de lucrări’, a explicat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor Călin Gal.
În cadrul programului au prioritate unităţile administrativ- teritoriale care îndeplinesc următoarele condiţii: (1) sunt situate pe drumurile naţionale unde Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj desfăşoară programe de estetică rutieră, curăţarea şi taluzarea şanţurilor, (2) sunt situate pe drumurile naţionale sau judeţene care au o circulaţie de cel puţin o mie de maşini în 24 de ore şi (3) autorităţile locale care asigură o cofinanţare cât mai mare la obiectul contractului de asociere.
Consiliul Judeţean Bihor alocă anual suma de 500.000 euro, pentru a cofinanţa primăriile care se înscriu în program. Fondurile pot fi folosite în scopurile amintite de Călin Gal, dar şi pentru executarea acţiunilor de curăţenie şi întreţinere în numele proprietarilor notificaţi în condiţiile legii care nu îşi curăţă terenurile, cu condiţia recuperării cheltuielilor de la aceşti proprietari.
Legea permite autorităţilor locale să-i supraimpoziteze pe proprietarii care nu menţin curăţenia terenurilor la frontul stradal şi să realizeze lucrări de curăţenie şi/sau întreţinere a acestor terenuri pe cheltuiala proprietarilor, după ce aceştia au fost notificaţi în prealabil şi nu au luat măsuri.
Programul de interes judeţean ‘Împreună pentru un judeţ curat’ a fost adoptat în luna noiembrie, 2021, se derulează până în decembrie 2024. Prima alocare de fonduri a fost aprobată în luna decembrie 2021, când 18 primării au beneficiat de o sumă totală de 2,75 milioane de lei.