Un incendiu a izbucnit, miercuri, la locomotiva unui tren de marfă, cu 22 de vagoane încărcate cu motorină, care se deplasa pe direcţia Oradea – Cluj, evenimentul producându-se la circa 200 de metri de Gara Oradea, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor.
”În cursul zilei de miercuri, 26 aprilie, pompierii militari au intervenit în municipiul Oradea, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locomotiva unui tren de marfă. La ora 13,57, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Crişana’ al Judeţului Bihor a fost sesizat cu privire la izbucnirea unui incendiu la locomotivă unui tren de marfă, cu 22 de vagoane încărcate cu motorină, care se deplasa pe direcţia Oradea – Cluj, evenimentul producându-se la circa 200 de metri de Staţia CFR Oradea (Gara Oradea)”, precizează informarea ISU Bihor.
La faţa locului au fost mobilizate de urgenţă echipajele Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială tip ABROLL, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi ambulanţa SMURD a subunităţii.
Până la sosirea forţelor de intervenţie, mecanicul a decuplat locomotiva de restul vagoanelor şi a acţionat cu două stingătoare asupra focarelor.
”Ajunşi în cel mai scurt timp la locul intervenţiei, pompierii militari au reuşit să localizeze rapid incendiul, care se manifesta la compartimentul motor, lichidând complet focarele în jurul orei 14,20”, arată sursa citată.
Cercetările efectuate au indicat drept cauză probabilă a evenimentului exploatarea necorespunzătoare a unor elemente componente ale generatorului electric.
Au ars filtrele de aer amplasate deasupra generatorului, mai precizează informarea ISU Bihor. AGERPRES / (AS – autor: Georgiana Tănăsescu, editor: Marius Frăţilă)