O femeie din Oradea a sunat vineri la 112 anunţând că în curtea casei sale se află o lebădă care pare rănită şi epuizată, pompierii intervenind pentru salvarea păsării.
”Vineri, 3 februarie, în jurul orei 14,30, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Crişana’ al Judeţului Bihor a fost primit, prin numărul unic 112, un apel care solicita intervenţia echipajelor pe strada Gheorghe Doja din municipiul Oradea, apelanta precizând că în curtea casei sale se afla o lebădă care părea rănită şi epuizată. La adresa indicată a fost mobilizat un echipaj de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea şi un medic veterinar din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor al IPJ Bihor, acesta din urmă evaluând pasărea şi constatând că nu este rănită, însă, din cauza epuizării şi a spaţiului relativ mic în care se afla, era în imposibilitatea de a-şi lua zborul”, informează ISU Bihor.
Pompierii au preluat lebăda şi au transportat-o, în siguranţă, în zona Silvaş, pe malul Crişului Repede, eliberând-o în mediul ei natural.