AcasăStiri generaleBihor: Lucrări de colmatare a fisurilor din carosabil, în premieră la Oradea

Bihor: Lucrări de colmatare a fisurilor din carosabil, în premieră la Oradea

Crăpăturile şi fisurile din carosabil au fost reparate, în premieră în Oradea, prin metoda colmatării, pe un bulevard orădean, dar având în vedere rezultatele pozitive în acest proiect-pilot, Primăria, prin Direcţia Tehnică, va analiza continuarea unor asemenea lucrări şi în anii următori.

‘Colmatarea fisurilor şi crăpăturilor prelungeşte durata de viaţă a carosabilului cu până la 7 ani, au costuri reduse şi se realizează rapid fără a produce blocaje în trafic. Aceste tipuri de lucrări sunt o variantă mai eficientă şi economică la clasicele tipuri de reparaţii. Ele sunt implementate de administraţii publice din întreaga lume şi reprezintă o modalitate valoroasă de a menţine străzile oraşului în stare bună şi utilizarea bugetului public într-un mod eficient’, a declarat directorul executiv al Direcţiei Tehnice din Primăria Oradea, Sebastian Marchiş.

Aceste lucrări aplicate pentru prima dată în municipiu au fost executate în perioada 17-18 august, pe toată lungimea Bulevardului Dacia, pe un tronson cuprins de la sensul giratoriu cu Bulevardul Dacia până la sensul giratoriu cu strada Transilvaniei, circa 8.000 metri liniari de fisuri tratate.

Directorul Marchiş a precizat, pentru AGERPRES, că existând în oraş o societate comercială care se ocupă doar cu acest timp de lucrări, reprezentanţii firmei au fost solicitaţi să prezinte oportunităţile acestei soluţii tehnice.

‘Nu este cea mai nouă metodă. Dar vrem să implementăm un sistem care să fie mai eficient, să ne coste mai puţin. Poate este puţin inestetic, deoarece unde sunt fisuri apare o dâră, o urmă neagră, dar lucrările sunt durabile. Dacă nu s-ar colmata aceste fisuri, ar trebui să facem plombe, să punem covoare asfaltice, care sunt de zece ori mai scumpe decât aceste colmatări. Iar din cauza fisurilor netratate, în trei-patru ani, ar trebui să facem covoare asfaltice. Propriu-zis, este o economie,’ a declarat Sebastian Marchiş.

Colmatarea fisurilor prin umplerea şi astuparea acestora cu un mix specific de bitum şi alte materiale are ca scop nu numai de a repara carosabilul, dar şi de a preveni apariţia de gropi.

‘Este un proiect-pilot pe care vrem să-l avem în analiză şi pentru anul viitor. Aceste lucrări se fac în anotimpul cald şi încă s-ar mai putea efectua şi altele, după ce am văzut. Ne place cum s-a lucrat. Şi dacă se face şi economie, este cu atât mai bine, a mai spus Marchiş.

Lucrările s-au executat în baza acordului-cadru de întreţinere, reparaţii drumuri şi poduri în municipiul Oradea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks