Târgul produselor bihorene, piaţa volantă din centrul municipiului Oradea, va găzdui sâmbătă, la a doua ediţie, 31 de mici producători bihoreni, cu opt mai mulţi decât săptămâna trecută, fiind chiar solicitări pentru rezervare la târgurile viitoare, a declarat organizatorul acestui eveniment, Laskovics Istvan, din partea Asociaţiei Agricultorilor din Valea Ierului.
‘De această dată vor fi 31 de producători, deci s-a mărit cu opt producători echipa noastră. Noii participanţi la târg se ocupă cu cultivarea legumelor, dar şi cu fructe, precum zmeură şi afine. Deocamdată avem posibilitatea să primim 31 de mici producători, mai mulţi făcându-şi rezervare pentru săptămâna viitoare. Dar am înţeles că, în august, vom primi cele 50 de standuri comandate de Consiliul Judeţean şi atunci va fi şi mai mare târgul’, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, organizatorul Laskovics Istvan.
La ‘Târgul produselor bihorene’ doritorii vor putea găsi legume, fructe, produse din carne, brânzeturi, miere, turtă dulce, siropuri şi gemuri, toate aduse de producătorii locali.
‘Micii producători care desfăşoară activităţi agricole şi comercializează produsele realizate din ferma, gospodăria, unitatea proprie, indiferent de forma juridică, respectiv care au actele valabile privind producţia proprie, pot participa la eveniment contactând Asociaţia Agricultorilor din Valea Ierului, pe adresa de email: targbihor@gmail.com’, se arată în comunicatul Consiliului Judeţean.
Proiectul se desfăşoară în cadrul unui parteneriat încheiat între Consiliul Judeţean Bihor, Asociaţia Agricultorilor din Valea Ierului, Primăria Municipiului Oradea, Asociaţia Pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune (APTOR) şi Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Bihor (ADD).
Asemenea târguri vor avea loc şi în Marghita şi Beiuş, care s-au alăturat acestui proiect. Potrivit organizatorului, aceste târguri în cele două municipii sunt în pregătire şi vor fi inaugurate, probabil, în luna august.
Consiliul Judeţean Bihor a semnat cu o firmă din Slovenia contractul pentru achiziţionarea, prin Agenţia de Dezvoltare Durabilă, a 50 de standuri pentru comercializarea produselor tradiţionale, în valoare totală de 160.250 lei, adică 3.205 lei/ bucată.
Standurile sunt realizate din lemn de molid şi acoperite cu o prelată compactă. Dimensiunea mesei de vânzare este de 100 x 200 cm. Lungimea acoperişului este de 266 cm, iar lăţimea (când este taraba este deschisă), de 220 cm. Standurile vor fi protejate împotriva dăunătorilor lemnului şi a condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Termenul de livrare a standurilor este de cel mult 2 luni începând din 14 iulie a.c., se arată pe site-ul CJ Bihor.