Acasă93Bihor: Masă caldă şi dulciuri, la Adăpostul de noapte, pentru a marca...

Bihor: Masă caldă şi dulciuri, la Adăpostul de noapte, pentru a marca Ziua Internaţională a Persoanelor fără Adăpost

Locatarii Adăpostului de Noapte din Oradea au fost luni pentru o zi în centrul atenţiei angajaţilor de la Direcţia pentru Asistenţă Socială (DAS) Oradea, care le-au pregătit un mic eveniment, cu masă caldă şi dulciuri, cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor fără Adăpost.

‘Am petrecut împreună câteva ore, le-am ascultat poveştile de viaţă şi i-am încurajat să lupte pentru visele lor, având parte de tot sprijinul nostru. De asemenea, i-am rugat să-i îndrepte spre Adăpostul de Noapte şi pe ceilalţi, mai puţin norocoşi, care trăiesc sub cerul liber, în canale, pe străzi, sau în adăposturi improvizate, asigurându-i de faptul că pot beneficia de un adăpost cald şi sigur, menit să-i ajute să depăşească această perioadă dificilă din viaţa lor’, a declarat purtătorul de cuvânt al DAS Oradea, Consuela Govor, într-un comunicat de presă.

La începutul sezonului rece, conducerea DAS Oradea a reamintit şi totodată a lansat o rugăminte, solicitare către comunitatea locală să anunţe despre zonele sau locaţiile în care se adăpostesc persoane fără adăpost, expuse temperaturilor scăzute, la numărul de telefon al Dispeceratului Poliţiei Locale: 0259-969 sau la numărul de telefon non-stop 0359/466666 al Adăpostului de Noapte.

Administraţia publică locală sprijină această categorie vulnerabilă, se arată în comunicat, prin asigurarea dreptului la asistenţă şi protecţie socială, protejarea şi promovarea drepturilor persoanelor beneficiare în ceea ce priveşte egalitatea de şanse şi tratament, participarea egală, autodeterminarea, autonomia şi demnitatea personală.

Adăpostul de Noapte este situat pe str. J. Gutenberg nr. 8 şi are o capacitate de cazare de 71 de locuri. Direcţia de Asistenţă Socială Oradea oferă cazare în cele două corpuri de clădire şi cele 6 containere din incinta adăpostului, dotate cu duşuri cu apă caldă şi grupuri sanitare, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. De asemenea, persoanele cazate aici primesc haine curate, ceai cald şi nu în ultimul rând, sprijin pentru depăşirea acestei perioade dificile din viaţa lor.

În Centrul Comunitar Gutenberg, situat la aceeaşi adresă, peste zi, oamenii străzii beneficiază de consiliere psihologică, suport în găsirea unui loc de muncă, sprijin pentru obţinerea actelor de identitate şi stare civilă şi, nu în ultimul rând, se pot bucura de vizionarea unui film şi de lecturarea unei cărţi.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks