Noul bloc operator şi secţia de ginecologie de la Maternitatea Oradea, reabilitate şi dotate cu aparatură modernă, vor putea să primească paciente începând cu luna decembrie a acestui an, a declarat miercuri managerul Spitalului Clinic Judeţean, dr. Gheorghe Carp. Medicul a prezentat la faţa locului, într-o conferinţă de presă, stadiul lucrărilor de reabilitare, modernizare şi dotare a Blocului operator de ginecologie şi a Secţiei de ginecologie de la Maternitatea Oradea, care vor funcţiona într-una din aripile corpului B al Maternităţii, din strada Clujului. Blocul operator situat la etajul II, format din trei săli de operaţie dotate la standarde europene şi o secţie de terapie intensivă de 10 paturi este finalizat, iar secţia de ginecologie aflată la etajul I, amenajată cu 30 de paturi, este aproape gata, urmând ca în următoarele săptămâni să se finalizeze lucrările. Potrivit dr. Carp, partea de construcţie a fost finanţată de Ministerul Sănătăţii, Consiliul Local şi din veniturile proprii ale spitalului. Pentru lucrările de reabilitare, modernizare şi dotare a Secţiei Ginecologie, Staţionar III, Ministerul Sănătăţii a alocat 8 milioane de lei, iar Consiliul Local 900.000 lei. ‘În afară de aceste lucrări de construcţie, am accesat şi un proiect european în valoare de 1.200.000 euro, pentru achiziţia meselor de operaţii, a lămpilor pentru sălile de operaţii, pentru fluxul de aer laminar, tunuri laparoscopice, pentru realizarea sălilor în sine, dar şi pentru achiziţia altor dispozitive şi aparaturi medicale necesare într-un bloc operator modern, plus sistemul de transmitere video a intervenţiilor chirurgicale. Acest sistem de transmitere video ne ajută în partea didactică a actului medical al spitalului nostru ca şi spital clinic, dar şi pentru realizarea unor operaţii în premieră, care dorim să se efectueze în spitalul nostru atât de către personalul propriu, cât şi de personalul medical din alte centre universitare. În afară de construcţia în sine, a trebuit să construim un lift exterior pentru a deservi noul Bloc operator – Secţia de Ginecologie. Aşadar, acesta va fi folosit strict pentru ginecologie pentru a respecta circuitele impuse de reglementările în vigoare’, a precizat managerul Gheorghe Carp. Urmează ca după finalizarea lucrărilor de reabilitare termică a clădirii, începând cu data de 1 decembrie, secţiile să fie deschise pentru paciente.