AcasăStiri generaleBihor: Numărul vaccinărilor a scăzut la aproape jumătate, comparativ cu ziua anterioară

Bihor: Numărul vaccinărilor a scăzut la aproape jumătate, comparativ cu ziua anterioară

Numărul vaccinărilor împotriva COVID-19 a scăzut foarte mult în ultimele trei zile, de la 1.926, la 1.191, respectiv 696 în ultimele 24 de ore, potrivit raportărilor zilnice ale Prefecturii şi Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bihor.

Potrivit comunicatului comun al celor două instituţii remis joi, în ultima zi alte 5 persoane infectate, în stare gravă, şi-au pierdut viaţa, numărul total al deceselor ajungând la 2.443 de la începutul pandemiei.

În data de 1 decembrie, în judeţ au fost vaccinate 696 de persoane. Conform informării oficiale, numărul persoanelor vaccinate cu schema completă în centrele din Bihor a ajuns la 196.531, iar 44.365 de bihoreni au primit şi doza booster.

Autorităţile au mai anunţat că în ultimele 24 de ore au fost depistate 44 de noi infectări după efectuarea a 641 de teste.

De la începutul pandemiei şi până în prezent, în judeţ s-a ajuns la 49.693 îmbolnăviri de COVID-19, dintre care 46.067 s-au încheiat cu vindecări, în ultima zi fiind declarate vindecate încă 123 de persoane.

În prezent, în judeţ mai sunt 1.183 de persoane infectate, iar incidenţa s-a redus la 2,44 cazuri active la mia de locuitori. Pe localităţi, cele mai mari incidenţe sunt în Cărpinet (7,03 cazuri active la mia de locuitori), Câmpani (5,28/1.000) şi oraşul Valea lui Mihai (4,8 la mie).

În Oradea, cu 558 cazuri active, incidenţa a coborât la 2,48 la mia de locuitori.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks