Peste 1.500 de voluntari vor participa sâmbătă, 19 martie, la cea mai mare acţiune de împădurire din judeţul Bihor, având ca scop plantarea a 20.000 de puieţi de stejari şi frasini pe 5 hectare de teren, în localitatea Husasău de Tinca.
Potrivit organizatorului Ionuţ Coman, de la asociaţia Cătunul verde, şi-au anunţat prezenţa 30 de companii, 10 şcoli, 12 instituţii – printre care Poliţia, Jandarmeria, ISU şi Penitenciarul, 10 ONG-uri bihorene şi mulţi simpli voluntari.
Este cea mai mare acţiune de împădurire, după cea din anul 2019, când tânărul Ionuţ Coman a reuşit să mobilizeze o mie de bihoreni la o altă asemenea acţiune voluntară de împădurire, în fondul forestier al comunei Sârbi, unde au plantat 18.000 de puieţi de arbori, din diferite specii.
Directorul Direcţiei Silvice Bihor, Teodor Suciu, a precizat vineri, pentru AGERPRES, că lucrările de plantare au loc pe o suprafaţă de pădure identificată cât mai aproape de Oradea şi care să permită accesul facil al unui număr mare de persoane.
‘A fost acolo o tăiere rasă, doi ani la rând, în condiţiile în care arboretul a ajuns la vârsta exploatabilităţii şi a trebuit înlăturat. De la tăiere, noi trebuie să regenerăm în maxim doi ani. Colegii noştri şi eu însumi vom fi prezenţi la acţiune, alături de întreg personalul silvic de la Ocolul silvic Tinca. Aceştia au pregătit anterior terenul prin curăţare de crăci, mobilizarea solului, sâmbătă urmând să se sape vetrele pentru puieţi şi plantarea efectivă. Mizăm pe plantarea a 20.000 de puieţi, ceea ce la peste o mie de voluntari, mi se pare a fi realizabil. Putem să înregistrăm un record’, a declarat, pentru AGERPRES, Teodor Suciu.
Programul plantării va avea loc între orele 9,00 şi 15,00. După pregătire şi instruire pentru plantare, împărţire pe parcele, se va lucra o oră şi jumătate, până la 11,30, cu o pauză de 15 minute, pentru un sandwich, apă sau măr, acţiunea de plantare urmând să se încheie la ora 14,00, cu servirea mesei de prânz.
Organizatorii pun la dispoziţie toate materialele necesare (puieţi, sape şi cazmale, mănuşi de grădinărit, saci, asistenţă medicală şi toalete ecologice). ‘Masa câmpenească pe cinste, apa şi băuturile calde sunt din partea casei’, a anunţat Ionuţ Coman.
Sub genericul ‘Plantăm speranţă’, acţiunea de sâmbătă este organizată de ONG-urile Cătunul Verde, Crişana 6, Masai şi Rune, coordonate de Ionuţ Coman. El a creat şi programul ‘Laboratoare rurale’, prin care a dotat mai multe şcoli din mediul rural cu calculatoare recondiţionate. AGERPRES / (A – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)