AcasăStiri generaleBihor: Opt investiţii în judeţ, finanţate cu 75,5 milioane de lei de...

Bihor: Opt investiţii în judeţ, finanţate cu 75,5 milioane de lei de MDLP

Opt investiţii din judeţul Bihor – creşă, bazin de înot şi baze sportive – sunt finanţate de Ministerul Dezvoltării, cu suma de circa 75,5 milioane de lei, a informat miercuri cabinetul ministrului Dezvoltării, Cseke Attila.

Potrivit comunicatului remis AGERPRES, în cursul zilei de miercuri au fost semnate contractele de execuţie a lucrărilor pentru creşa şi baza sportivă de la Beiuş şi pentru bazele sportive de la Sântandrei, Dobreşti şi Tăşad. Totodată vor fi demarate trei investiţii noi: un bazin de înot didactic în Borş şi câte o bază sportivă cu teren multifuncţional în Biharia şi Tăuteu.

În Dobreşti şi Tăşad, comuna Drăgeşti, poate fi demarată construcţia noilor săli de sport cu etaj şi gradene încăpătoare pentru 180 spectatori, a căror finanţare, în valoare totală de peste 14 milioane de lei este finanţată de Ministerul Dezvoltării.

În Sântandrei va putea fi, de asemenea, demarată construcţia sălii de sport care va fi marcată şi dotată corespunzător pentru meciuri de handbal, volei, baschet şi tenis, şi a cărei construcţii va fi sprijinită de minister cu peste 2 milioane de lei.

După Oradea şi Marghita, creşa din Beiuş, împreună cu o bază sportivă de tip 2 din municipiu, vor putea fi construite după semnarea contractului de execuţie. Cele două investiţii din municipiu au primit finanţare în valoare de 16,5 milioane de lei de la minister.

‘În cadrul programului guvernamental de construire de creşe, Ministerul Dezvoltării va construi creşe noi, moderne, şi prietenoase cu mediul, unde cei mici vor avea şi spaţiu amplu de joacă în aer liber,’ a declarat ministrul dezvoltării.

Ministerul Dezvoltării a aprobat miercuri şi finanţarea, în valoare de 30 milioane de lei, pentru construcţia unui nou bazin de înot didactic la Borş. ‘Această investiţie va contribui la un mod de viaţă sănătos, oferind posibilitatea celor mici să înveţe să înoate de la o vârstă fragedă. Bazinul va fi accesibil şi orădenilor’, a declarat Cseke Attila.

Noua construcţie va avea un bazin de înot de 25×15,4 m, în care pot fi amenajate simultan 6 culoare de înot. Complexul va fi dotat cu sală de forţă şi una pentru gimnastică aerobică şi vestiare moderne. Proiectul respectă prevederile regulamentului Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern pentru omologarea bazinelor din categoria celor didactice. După cursuri, bazinul va putea fi folosit de publicul larg şi pentru organizarea unor evenimente cu locuri în gradene pentru 124 de spectatori.

Ministerul a mai aprobat şi finanţarea necesară, în valoare de 10 milioane de lei, pentru construirea unei noi baze sportive la Biharia, care va fi prevăzută cu un teren de fotbal, dar şi unul multifuncţional. Lângă terenurile de sport baza sportivă va avea şi o clădire cu vestiare şi duşuri moderne, punct de prim ajutor şi loc pentru depozitarea materialelor sportive. Gradenele vor avea 500 de locuri, construcţia urmând să fie dotată cu iluminat nocturn.

Localitatea Tăuteu a primit finanţare în valoare de aproape 3 milioane de lei de la Ministerul Dezvoltării pentru construcţia unei baze sportive cu teren multifuncţional pentru tenis, volei, handbal şi baschet.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks