Oradea, 29 iun / Agerpres/ – O sută de containere destinate colectării deşeurilor textile vor fi amplasate în Oradea prin intermediul unor parteneriate încheiate cu două entităţi, a declarat, joi, primarul municipiului Oradea, Florin Birta.
‘În Oradea, acum, nu avem în cadrul contractului de delegare a gestiunii de colectare a deşeurilor fracţia deşeuri textile. În acest moment, dacă o persoană doreşte să îşi arunce deşeurile textile, ori le duce la cele două centre de colectare situate unul pe strada Thurzo Sandor şi unul pe strada Uzinelor, ori, dacă nu, ele trebuie aruncate la deşeuri menajere. În acest ultim caz, e o greutate în plus, pentru că se depozitează la haldă, pentru care trebuie să plătim taxa de economie circulară, taxă de depozitare şi aşa mai departe’, a spus primarul într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, au fost încheiate parteneriate cu Asociaţia Filantropia Oradea şi cu o firmă specializată în colectarea deşeurilor textile, fiecare dintre cele două entităţi urmând să amplaseze un tip special de containere pentru haine şi încălţăminte în câte 50 de puncte din municipiul Oradea.
Astfel, containerele vor fi amplasate în zona ţarcurilor de depozitare a deşeurilor din cartierele de blocuri şi în alte diferite locuri în zonele de case.
În prezent, a precizat Birta, sunt deja 25 de solicitări de la asociaţii de locatari şi de la firme pentru aceste containere.
Deşeurile textile vor fi colectate şi ridicate din containerele respective în mod gratuit, fără să implice niciun cost pentru municipiu sau cetăţeni. După recondiţionare, deşeurile textile ar putea fi refolosite în diverse situaţii.
‘Important este că o cantitate destul de semnificativă din ceea ce se va duce la halda de gunoi nu va mai fi depusă acolo prin colectarea acestor deşeuri şi încet, încet ne vom apropia de ţintele de colectare selectivă ce ni se impun’, a menţionat primarul.