Operaţionalizarea Parcului Ştiinţific şi Tehnologic din Oradea, ale cărui lucrări de construcţie au fost finalizate şi recepţionate de Consiliul Judeţean Bihor, este una dintre provocările anului 2024, prin care se urmăreşte transferul tehnologic de înaltă performanţă şi dezvoltarea companiilor locale, a declarat miercuri vicepreşedintele instituţiei, Mircea Mălan.
‘Este un proiect realizat în parteneriat cu mediul academic din judeţul nostru şi cu mediul de afaceri, prin care ne propunem să dezvoltăm anumite componente de inovare, de sustenabilitate şi economie circulară şi să creăm posibilitatea realizării unor proiecte comune, inclusiv de cercetare, ale mediului academic şi ale celui privat. Proiectul este gândit să funcţioneze împreună cu Centrul de transfer tehnologic, realizat de către Universitatea Oradea în parteneriat cu Primăria Oradea. Lucrările la clădire sunt finalizate, mai sunt aşteptate câteva dotări, care sunt aparate şi maşini cu comandă numerică de înaltă performanţă pe care vor lucra cercetători atât din universitate, cât şi din companiile din judeţ. Practic, vrem să realizăm un transfer tehnologic de la acest centru către mediul de afaceri local, pentru a creşte competitivitatea companiilor, spre binele nostru, al tuturor,’ a declarat, pentru AGERPRES, Mircea Mălan.
În cadrul Parcului vor fi oferite servicii de transfer tehnologic în următoarele domenii: eco-nano-tehnologii şi materiale avansate, tehnologii informaţionale şi de comunicaţii, spaţiu şi securitate, sănătate, bioeconomie, energie, mediu şi schimbări climatice.
Potrivit vicepreşedintelui Mălan, conducerea CJ Bihor poartă discuţii şi cu mai multe institute de cercetare din România, cu care se intenţionează o colaborare.
‘Unele dintre ele sunt deja interesate să-şi deschidă sucursale sau filiale aici, în acest parc ştiinţific şi tehnologic, şi bineînţeles că este un proiect deschis oricărui beneficiar. Ideea este să ridicăm nivelul de performanţă pentru a trece la alte nivele de dezvoltare,’ a precizat Mălan.
Clădirea Parcului Ştiinţific şi Tehnologic are un regim de înălţime parter+2 etaje şi o suprafaţă desfăşurată de 5.417,78 mp. Aceasta cuprinde spaţii pentru laboratoare de cercetare şi prototipare, laboratoare de cercetare în inteligenţă artificială şi laboratoare de tip Open Lab şi Makers Eco-System. La primul etaj a fost amenajată o sală de conferinţe cu o capacitate de 300 de locuri. La exterior s-a realizat o parcare cu 57 de locuri.
Totodată, a început livrarea echipamentelor pentru dotarea Parcului Ştiinţific şi Tehnologic. Până în prezent au fost primite două dintre acestea: o maşină unealtă cu comandă numerică pe 5 axe şi un Scanner 3D pentru realizare modele virtuale de mari dimensiuni, ambele având o valoare de 2.005.150 lei, cu TVA. Sunt aşteptate alte echipamente de cercetare specifice laboratoarelor propuse, în concordanţă cu activităţile ce urmează a fi desfăşurate şi mobilierul adecvat.
Parcul Ştiinţific şi Tehnologic din Oradea este un proiect al Consiliului Judeţean Bihor realizat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020. Lucrările de construcţie, realizate de SC Construcţii Erbaşu S.A., lider şi SC Abed Nego Com, au fost finalizate şi recepţionate de Consiliul Judeţean Bihor la sfârşitul anului 2024. Valoarea totală a lucrărilor de construcţie este de 34.980.391,5 lei, cu TVA.