AcasăStiri generaleBihor: Patru migranţi, descoperiţi în încercarea de a trece pe jos în...

Bihor: Patru migranţi, descoperiţi în încercarea de a trece pe jos în Ungaria pe calea ferată

Patru cetăţeni străini au fost descoperiţi de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş în timp ce încercau să treacă pe jos graniţa în Ungaria.

Potrivit unui comunicat de presă al ITPF Oradea, poliţiştii de frontieră i-au depistat pe migranţi în timp ce mergeau pe jos, pe rambleul de cale ferată, către linia de frontieră, încercând astfel să treacă ilegal în Ungaria.

Deoarece cele patru persoane nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor.

În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că doi dintre ei sunt cetăţeni din Tunisia, unul din Algeria, iar altul din Afganistan, cu vârste cuprinse între 21 şi 46 ani.

‘În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun,’ se mai menţionează în comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks