Pompierii au intervenit, în perioada ianuarie – iulie a acestui an, la aproximativ 400 de incendii de vegetaţie uscată, în urma cărora au fost afectate peste 1.400 de hectare de terenuri virane, agricole şi fond forestier, a informat vineri, într-un comunicat, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ‘Crişana’ al judeţului Bihor.
În ultimele 48 de ore, echipajele de pompieri militari din cadrul subunităţilor ISU Bihor au acţionat pentru localizarea şi lichidarea a nu mai puţin de şapte incendii care se manifestau la terenuri virane şi agricole, suprafaţa totală afectată de arderea vegetaţiei uscate şi a miriştilor fiind de circa 44 de hectare. Este vorba de localităţile Oşorhei, Cheşa (comuna Cociuba Mare), Sîntimreu (comuna Sălard), Vadu Crişului, Mihai Bravu (comuna Roşiori), Oradea şi Marghita.
‘Pompierii militari bihoreni intervin zilnic pentru stingerea unor incendii de vegetaţie, a căror cauză probabilă este de cele mai multe ori focul deschis în spaţii deschise, aici intrând inclusiv fumatul. Alte cauze destul de frecvente sunt scânteile mecanice provenite de la maşinile agricole, precum şi defecţiunile utilajelor, în special cablurile electrice defecte care determină atât arderea utilajului cât şi a culturii agricole. Favorizate de vânt şi de temperaturile crescute, aceste incendii se extind foarte rapid’, se arată în comunicat.
Pompierii recomandă, pentru evitarea unor asemenea incidente, revizuirea la timp a utilajelor agricole, tractoare, combine şi celelalte maşini agricole folosite la recoltarea şi transportul cerealelor. Favorizate de vânt şi de temperaturile crescute, aceste incendii se extind foarte rapid.
Pentru prevenirea producerii unor astfel de evenimente soldate cu pagube însemnate, pompierii militari bihoreni mai recomandă agricultorilor să respecte regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor specifice perioadei de recoltare şi depozitare a cerealelor. De asemenea, pe fondul temperaturilor ridicate care cresc riscul de producere a incendiilor de vegetaţie uscată, ISU atenţionează să nu se utilizeze focul deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timp de vânt sau noaptea şi să nu se
arunce la întâmplare resturile de ţigări fumate.
‘Respectând regulile de prevenire, se protejează viaţa şi se reduce riscul ca bunurile şi recolta obţinută prin trudă şi investiţie financiară, să fie distruse de flăcări’, precizează sursa citată.