Numărul total al persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 cu ambele doze (prima doză şi rapel) a depăşit luni 100.000, doar în ultimele 24 de ore fiind vaccinaţi 1.136 de bihoreni, ajungând la totalul de 101.707, au informat Prefectura şi Direcţia de Sănătate Publică Bihor.
Potrivit comunicatului comun, din totalul dozelor primite in judeţul Bihor, de 234.731, au fost administrate 222.072, alte 367 doze fiind considerate pierdute.
Autorităţile au raportat luni doar trei noi infectări cu SARS-CoV-2 confirmate în ultima zi în întregul judeţ, după efectuarea a 189 de teste, în timp ce numărul vindecărilor este de şapte ori mai mare. De asemenea, pentru a doua zi la rând nu a mai fost înregistrat niciun deces, iar numărul cazurilor active rămase în judeţ continuă să scadă, fiind de 133, cu doar 8 cazuri internate la ATI.
Numărul total al îmbolnăvirilor de la începutul pandemiei a ajuns la 29.325, din care 27.743 s-au încheiat cu vindecări, în ultima zi fiind declarate vindecate încă 22 persoane.
Bilanţul deceselor stagnează la 1.449, ceea ce înseamnă că pentru a doua zi la rând nu şi-a mai pierdut viaţa niciun pacient infectat cu virusul.
În Bihor au rămas doar 133 cazuri COVID-19 active şi în nicio localitate incidenţa nu depăşeşte 3/1.000. Există doar şapte localităţi, din 101, care au incidenţa între 1 şi 2,18 la mie.
În Oradea, unde sunt 53 cazuri active, incidenţa a coborât la 0,23/1.000.
În ce priveşte măsurile pentru evitarea răspândirii virusului, în ultimele 24 de ore poliţiştii şi jandarmii au verificat 400 persoane carantinate şi 60 persoane în izolare la domiciliu, precum şi 77 firme şi 48 mijloace de transport în comun. În total, oamenii legii au aplicat un singur avertisment şi o singură amendă, în valoare de 500 lei.