Peste 100 de specialişti, expozanţi şi conferenţiari internaţionali consacraţi în terapii alternative şi stil de viaţă sănătos vor participa, în perioada 6 – 8 octombrie, la târgul – festival ‘Equilibrum’, găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea.
Potrivit unui comunicat semnat de organizatorul Mihai Neguş, în cele trei zile de festival publicul va descoperi şi experimenta secretele unei vieţi sănătoase şi echilibrate prin nutriţie, medicină holistică, terapii complementare, cristale şi multe altele.
În cadrul târgului, organizat sub genericul ‘Sănătos îţi stă mai bine!’, vizitatorii pot participa la 38 de conferinţe, workshopuri, sesiuni demonstrative, evaluări şi terapii.
‘Scopul evenimentului este de a creşte gradul de informare a publicului larg asupra acestui vast domeniu al terapiilor alternative. Partea educativă va fi acoperită prin conferinţe, iar la standuri publicul va avea parte de şedinţe demonstrative sau pot achiziţiona produse’, se arată în comunicat.
Evenimentul va găzdui expozanţi şi conferenţiari internaţionali consacraţi din diferite domenii: Apicultură; Astrologie; Ayurveda; Acupunctură; BioEnergoterapie; Bijuterii; Chiropractică; Citirea Genelor; Cristaloterapie; Detergenţi Bio; Dispozitive Orgonice; Hipnoterapie; Homeopatie; Human Design; Neuro-Grafică; Numerologie; Reflexoterapie; Suplimente Nutritive; Terapie Acces Bars; Terapie Bowen; Terapie Cranio-Sacrală; Parapsihologie; Sacroterapie; Stomatologie Biologică; Uleiuri esenţiale.
Accesul la festival se va face pe bază de bilete la preţul de 15 lei / zi sau 30 lei / 3 zile. Abonamentele se achiziţionează online, iar biletele pe zile de la faţa locului.
Organizatorul a menţionat că 50% din încasările pe abonamente vor fi donate către asociaţia Piticot din Oradea.
Evenimentul va avea loc vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 10,00-20,00.
Mai multe detalii despre programul conferinţelor, expozanţi, conferenţiari şi eveniment se găsesc pe pagina de facebook a festivalului. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)