Acasă93Bihor: Peste 60 de tone cu ajutoare umanitare trimise de UDMR în...

Bihor: Peste 60 de tone cu ajutoare umanitare trimise de UDMR în Transcarpatia

Preşedintele executiv al UDMR Bihor, deputatul Szabó Ödön, şi primarul comunei Sâniob, Zatykó Jácint, coordonatorul acţiunilor umanitare, au informat joi că, prin donaţiile strânse de comunitate, au fost transportate, în localităţi din regiunea Regiunea Transcarpatia din Ucraina, peste 60 de tone de ajutoare umanitare, constând în îmbrăcăminte, alimente neperisabile, paturi, generatoare electrice, medicamente etc.

‘E foarte greu să vorbesc despre ce se întâmplă acolo. Nu este război în aceste localităţi, Ocna Slatina, Visk şi Câmpulung la Tisa, dar aici au ajuns foarte mulţi refugiaţi. Numărul acestora a crescut, în Visk, de exemplu, în doar câteva săptămâni, de la 2.000 la 6.000 de persoane. Asta într-o comunitate cu o populaţie de 16.000 de oameni. Noi am fost primii care am trecut graniţa ca să ducem ajutorul chiar acolo unde au nevoie. Am fost de patru ori acolo, până acum. Şcolile nu funcţionează, spitalul din Visk e plin, sunt în special mame cu copii, refugiaţi din alte părţi ale ţării unde se duc lupte,’ a declarat, în conferinţă de presă, primarul Zatykó Jácint.

Deputatul UDMR a menţionat că, încă din prima zi a războiului, au început să se organizeze pentru a primi refugiaţi, prima locaţie pusă la dispoziţie fiind căminul Şcolii profesionale din satul Cadea, oraş Săcueni (primar Béres Csaba), care a găzduit, până în prezent, peste 700 de refugiaţi. Ulterior, au derulat acţiuni umanitare primăriile conduse de primari UDMR, organizaţii civice, biserici, simpli cetăţeni.

‘Am dus inclusiv paturi, generatoare, oale mari pentru gătit, tot ce ne-au solicitat autorităţile locale din aceste localităţi. Practic, este o mişcare a întregii comunităţi. Suntem mândri de valul de empatie de care a dat dovadă şi comunitatea noastră, implicându-se în ajutorarea unor comunităţi din Ucraina,’ a spus deputatul Szabó Ödön.

Primarul Zatykó Jácint a anunţat că, săptămâna viitoare, alte trei camioane cu ajutoare umanitare vor lua drumul Ucrainei, către autorităţile locale din comunele Ocna Slatina,Visk, Câmpulung la Tisa şi bisericile locale, prin care se distribui pachete atât populaţiei locale, cât şi refugiaţilor.

‘E important să reuşim să ajutăm la faţa locului, pentru că este vorba de oameni care au ales să nu îşi părăsească ţara şi pentru că presiunea e din ce în ce mai mare acolo. Consider că e foarte important să-i ajutăm pe refugiaţi acolo, în ţara lor, unde nu se duc lupte’, a subliniat deputatul.

Parlamentarul a mai menţionat implicarea de care au dat dovadă şi alte segmente ale comunităţii maghiare, reprezentanţi ai unor localităţi, precum Săcueni, sau organizaţii civice, ca Surorile franciscane, ori simpli cetăţeni, cum e Fekete Lajos, de la organizaţia UDMR Maramureş.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks