Ansamblul de suflători al Filarmonicii de stat Oradea va susţine joi seară un concert intitulat ‘The American Dream’ (‘Visul american’), sub bagheta dirijorului italian Lorenzo Moroni, a informat miercuri instituţia muzicală. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, programul concertului săptămânal va cuprinde piese celebre compuse de Leonard Bernstein, John Philip Sousa, Scott Joplin, Frank Sinatra, Vlad Kabec, Ted Ricketts, John Kander, Jean Treves, Henry Gass, Karel Kokelaar. Lorenzo Moroni este prim cornist al orchestrei simfonice a Filarmonicii de Stat Oradea din anul 1998, în urma căsătoriei cu o artistă orădeană. S-a născut la Gallarate (nordul Italiei) în 1967. După studii de corn la Liceul de Muzică din Varese, a absolvit Conservatorul ‘Gaetano Donizetti’ din Bergamo. În Italia a colaborat cu mai multe instituţii de artă, precum Orchestra Simfonică Radio din Milano şi Torino, Academia ‘Santa Cecilia’ din Roma, Teatrul ‘Carlo Felice’ din Genova, Teatrul ‘Regio’ din Torino. Alături de orchestra Filarmonicii din Oradea a apărut de mai multe ori în calitate de solist concertist şi a susţinut recitaluri camerale. A mai colaborat cu instituţii muzicale din ţară, precum Filarmonica de Stat din Timişoara, Arad şi Satu Mare, Opera Naţională din Timişoara, Opera Naţională Română şi Opera Maghiară din Cluj-Napoca. Ansamblul de suflători a fost fondat în primăvara anului 2013, scopul principal fiind susţinerea unor concerte educative, dar de-a lungul anilor, ansamblul a participat şi la diferite evenimente culturale ale oraşului (Concert dedicat Zilei Copiilor, spectacol-eveniment ‘Cântă Pădurea’, festivalul ‘Toamna Orădeană’), precum şi în Săcuieni, Salonta şi Ştei. Ansamblul are un repertoriu bogat, de la clasici, la muzică uşoară şi contemporană.