AcasăStiri generaleBihor: Populaţia judeţului, în scădere continuă după 1992

Bihor: Populaţia judeţului, în scădere continuă după 1992

Populaţia rezidentă a judeţului Bihor a scăzut cu 24.101 persoane în ultimii zece ani, aşa cum arată datele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor (RPL) 2021 faţă de RPL2011, se arată într-un comunicat al Direcţiei Judeţene de Statistică Bihor.

Potrivit informării, populaţia judeţului Bihor a înregistrat, în timp, o creştere din anul 1948 până în anul 1992, pentru ca după recensământul din 1992, populaţia să scadă în mod constant. Cea mai mare scădere, de 38.617, s-a înregistrat în perioada 1992 – 2002, pentru ca ulterior să se înregistreze o scădere a populaţiei cu 24.848 între 2002 şi 2011, respectiv o altă scădere, de 24.101, între 2011 şi 2021.

Astfel populaţia judeţului era, la 25 ianuarie 1948, de 536.323 de bihoreni. La 21 ianuarie 1956 era de 574.488 de locuitori. A crescut la 586.460, în 1966, apoi la 633.094 în 1977 şi cea mai mare valoare a atins-o în 1992 când numărul bihorenilor era de 638.863. Populaţia a început apoi să scadă la 600.246 în 2002, la 575.398 în 2011, ajungând în 2021 la numărul de 551.297.

‘În ierarhia pe ţară după numărul persoanelor rezidente la nivel de judeţ la RPL2021, judeţul Bihor se află pe poziţia a 11-a, poziţie pe care se regăsea şi la RPL2011,’ se menţionează în informare.

Curba populaţiei, în creştere până în 1992 şi în scădere după acest an, se regăseşte şi la nivelul întregii ţări. România are în prezent, potrivit RPL 2021, o populaţie de 19.053.815 de locuitori. Cu 1.067.826 mai puţin decât la recensământul anterior din 2011, când avea o populaţie de 20.121.641.

După municipiul Bucureşti, care are o populaţie de 1.716.983, pe locul 2 se află judeţul Iaşi, cu 760.774 de locuitori, pe locul 3 Prahova, cu 695.117 de locuitori, pe 4 Cluj, cu 679.141, pe 5 .Constanţa, 655.997. Pe locul 6 se situează judeţul Timiş, 650.533, pe 7 Suceava, cu 642.551, pe 8 Bacău, cu 601.387, pe 9 Dolj, cu 599.442, iar pe 10 Argeş, cu 569.932 de locuitori.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks