Prefectul judeţului Bihor, Dumitru Ţiplea, a solicitat marţi directorilor de instituţii să transmită Prefecturii măsurile întreprinse de fiecare instituţie pe baza Programului de guvernare 2020 – 2024, la capitolul Protecţia mediului, după ce în urma unei circulare recente, privind Reducerea poverii administrative, nu toate acestea ”au răspuns şi în mod serios.”
”Presupun că fiecare dintre dvs, ca şef de instituţie, aţi parcurs Programul de guvernare, care are 270 de pagini. Sunt convins că cel puţin capitolele pe care le reprezentaţi în instituţiile pe care le conduceţi le cunoaşteţi. Aceasta este premisa de la care pornim în discuţia pe care vreau să o iniţiez de fiecare dată la fiecare şedinţă de Colegiu prefectural. Vom lua capitol cu capitol, punct cu punct şi vom vedea cum ne raportăm noi la fiecare. Pentru data viitoare, vă rog să vă faceţi o analiză a activităţii dvs, corelat cu Programul de guvernare şi cu capitolul Protecţia mediului şi să trimiteţi Prefecturii situaţia cu măsurile implementate. Despre acest subiect vom discuta data viitoare,” a spus, în Colegiul prefectural, Dumitru Ţiplea.
În Colegiul prefectural anterior, din luna mai, prefectul a solicitat materiale informative privind măsurile întreprinse de fiecare instituţie pentru Reducerea poverii administrative.
Potrivit acestuia, doar unele instituţii au răspuns şi în mod serios, amintind Direcţia de Finanţe, AJOFM, AJPIS, APM, ANAF-Antifraudă, Garda forestieră, Garda de mediu şi, în mod deosebit, Poliţia de Frontieră, ale căror măsuri, a precizat Ţiplea, ”se suprapun, la virgulă, cu Programul de guvernare”.
”Programul de guvernare este o obligaţie a funcţiei pe care o deţin directorii pentru implementarea acestuia în teritoriu, prin instituţiile deconcentrate din subordinea prefectului. Prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu şi urmăreşte implementarea Programului de guvernare. Mai întâi este vorba despre Reducerea poverii administrative. Avem, se ştie, un buget aşa cum este, cu probleme, iar dacă nu reducem povara administrativă nu putem să facem performanţă. La fiecare Colegiu prefectural, vom lua în analiză fiecare capitol din Programul de guvernare şi vom vedea dacă instituţiile îşi fac datoria conform acestuia”, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, prefectul Dumitru Ţiplea.
Referitor la instituţiile care nu au răspuns solicitării, din diferite motive, prefectul a precizat că va mai oferi o păsuire de o lună, după care în cazul instituţiilor ”care nu implementează exact Programul de guvernare”, îşi va rezerva dreptul de a face raport ministerelor tutelare.
”Asta v-o spun prieteneşte, pentru că trebuie să ne mişcăm. Nu mai avem scuze. Încet, încet, se stinge pandemia, suntem a patra zi cu cazuri zero, interacţionăm, ne mişcăm, nu mai avem restricţii aproape deloc”, a precizat prefectul.
În continuare, prefectul a solicitat, aleator, câţiva directori să prezinte măsuri specifice din domeniul de activitate pentru reducerea poverii administrative, anume de la ABA Crişuri, Casa Judeţeană de Pensii, Inspectoratul Şcolar. Dacă primii doi directori au declarat că sunt de foarte puţin timp la conducerea instituţiei, cel de al treilea, Virgil Blage, de la IŞJ, a vorbit mai pe larg despre măsurile aplicate.