AcasăStiri generaleBihor: Premiera spectacolului 'Lux' în cadrul proiectului co-finanţat de AFCN, (a)LIVE

Bihor: Premiera spectacolului ‘Lux’ în cadrul proiectului co-finanţat de AFCN, (a)LIVE

Publicul iubitor de teatru este invitat la o premieră atipică, spectacolul ‘Lux’, scris şi regizat de către Gabriel Sandu, pe 1 noiembrie, la Sala Arcadia, pornind de la schimbările masive generate în oameni de pandemie, război şi criza economică, pentru a găsi ‘acea doză de echilibru de care avem nevoie pentru a putea merge mai departe’.

Potrivit comunicatului Teatrului de stat Regina Maria, ‘Lux’ este un spectacol care abordează conceptul de pierdere în diferite forme, pierderea inocenţei, a unei prietenii, a unui om drag – pierderea la nivel simbolic şi pierderea la nivel concret.

‘Integrând patru poveşti distincte, unite de dorinţa de a provoca o schimbare în bine în lume, spectacolul porneşte de la o documentare a evenimentelor cotidiene şi propune o explorare performativă originală a efectelor pe care acestea le au la nivel individual. Plecând de la premisa că pandemia, războiul, criza iminentă economică generează schimbări masive în noi, spectacolul urmăreşte acea doză de echilibru de care avem nevoie pentru a putea merge mai departe’, a declarat regizorul Gabriel Sandu.

Textul, regia şi conceptul scenografic sunt realizate de către Gabriel Sandu, un artist multidisciplinar de teatru şi film (regizor şi scenarist), pasionat de genul docu-fiction, care se foloseşte adesea de instrumentele jurnalismului de investigaţie pentru a documenta temele creaţiilor sale, apelând ulterior la ficţiune pentru a explora noi dimensiuni performative.

Echipa de creaţie este completată de Ruxandra Bobleagă, scenografie, Răzvan Chendrean, care semnează decorul şi costumele, Miruna Croitoru care realizează video design-ul, muzica fiind creată de Eugen Neluţescu, iar coordonarea muzicală de Oana Puşcatu.

Din distribuţie fac parte Carina Bunea, Anda Tămăşanu, Giorgiana Coman şi Eugen Neag, actori ai Teatrului Regina Maria.

Spectacolul face parte din proiectul ‘a(live)’, co-finanţat de Asociaţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), derulat de Fundaţia Culturală ‘Festivalul Internaţional de Teatru Oradea’, în parteneriat cu Teatrul Regina Maria. După premiera din 1 noiembrie, de la ora 19, la Sala Arcadia, următoarele reprezentaţii sunt programate pentru 2, 5 şi 6 noiembrie.

Mai multe informaţii despre echipă şi spectacol se găsesc pe pagina de Facebook a proiectului: www.facebook.com/alivefitoproject.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks