Lectorul universitar doctor Marius Miheţ, cadru didactic al Facultăţii de Litere a Universităţii din Oradea şi al Universităţii ‘Comenius’ din Bratislava, Slovacia, a primit Premiul pentru Critică literară ‘Garabet Ibrăileanu’, ediţia 2023, în cadrul Festivalului naţional ‘Garabet Ibrăileanu’, organizat în perioada 12-13 mai de Uniunea Armenilor din România, filiala Roman.
Potrivit comunicatului remis de Biroul de presă al Universităţii Oradea, în jurul ceremoniilor de decernare a premiilor ‘Garabet Ibrăileanu’ s-a desfăşurat la Roman un festival cultural, în cadrul căruia s-a conferenţiat, au avut loc mese rotunde despre opera marelui critic şi istoric literar din perioada interbelică.
De asemenea, comunitatea armeană din România a celebrat personalitatea criticului de origine armeană prin manifestări culturale, dezbateri şi concursuri literare.
Premiul ‘Garabet Ibrăileanu’ pentru ‘Opera Omnia’ a fost decernat academicianului Ion Pop.
În anii trecuţi, lect univ dr Marius Miheţ a mai fost laureatul mai multor distincţii, între care Premiul ‘M.G. Samarineanu’, din partea revistei ‘Familia’. De asemenea, universitarul orădean a fost decorat cu ‘Ordinul pentru Învăţământ’, în Grad de Cavaler, de preşedintele României, Klaus Iohannis.
În domeniul umanioarelor, pe lângă premiile Academiei Române şi cele ale Uniunii Scriitorilor din România, sunt decernate anual premii naţionale pentru poezie – ‘Mihai Eminescu’ şi ‘Lucian Blaga’, proză – premiul ‘Ion Creangă şi premiul ‘Garabet Ibrăileanu’, pentru Critică literară. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)