Municipalitatea orădeană pune la dispoziţia părinţilor, din septembrie, o nouă creşă, cu 40 de locuri, construită din fonduri europene în parcul industrial de pe Calea Borşului, fiind cea de-a cincisprezecea creşă oraş, a informat marţi Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) Oradea.
Potrivit comunicatului DAS, înscrierea copiilor în creşe urmează să aibă loc în perioada 1-30 iunie.
Clădirea în care va funcţiona noua creşă dispune de săli de joacă, dormitoare, baie, vestiar pentru copii, izolator, cabinet medical şi este dotată cu sistem de încălzire realizat prin pardoseală, micuţii beneficiind astfel de un confort termic optim.
‘Ca şi în celelalte 14 creşe, în noua creşă sunt acoperite toate necesităţile specifice copilului de vârstă antepreşcolară, dezvoltarea sferei cognitive, stimularea şi dezvoltarea comunicării, dezvoltarea psihomotricităţii şi abilităţii manuale, formarea deprinderilor de interacţiune socială şi dezvoltarea autonomiei personale’, se arată în comunicat.
În prezent, în cele 15 creşe publice din Oradea sunt 680 locuri, din care disponibile pentru sesiunea din acest an sunt 380 de locuri. Pentru a veni în sprijinul părinţilor şi pentru a respecta şi măsurile de protecţie în contextul pandemiei actuale, cererea cu actele necesare înscrierii copiilor la creşă se va face atât on-line, pe aplicaţia dezvoltată special, uşor de utilizat, cât şi la sediul DAS Oradea.
În ultimii ani, Primăria municipiului Oradea a efectuat lucrări de extindere şi reabilitare a creşelor din Oradea, în urma cărora capacitatea acestora a crescut. La nivelul grupelor de creşă sunt respectate normele specifice de cubaj şi particularităţile activităţilor destinate antepreşcolarilor, pentru ca aceştia să se dezvolte cât mai armonios din punct de vedere fizic şi socio-emoţional, se afirmă în comunicatul menţionat.
Totodată, spaţiile de recreere din curţile creşelor au fost de asemenea amenajate şi echipate cu jocuri interactive pentru copii şi cu echipamente de joacă viu colorate, astfel încât copiii să petreacă cât mai mult timp în aer liber. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)