Direcţia Economică a Primăriei Oradea a informat, miercuri, că 2023 a însemnat un ‘an excepţional’ pentru investiţiile municipalităţii, care s-au ridicat la un cuantum de 918,3 milioane lei, cu peste 74% faţă de plăţile din 2022 şi cu 46% mai mult faţă de anul istoric 2015.
‘Lucrările multe şi mari, şantiere complexe şi nu de puţine ori cu surprize şi provocări, au însemnat şi mai mulţi bani; de fapt, mult mai mulţi bani comparativ cu anii precedenţi. În concret, în anul 2023, o sumă de 918,3 milioane de lei a fost dedicată investiţiilor de un fel sau altul ale municipalităţii orădene. Reprezintă o sumă care este cu 74% mai mare decât sumele cheltuite pentru investiţii de către Primăria Oradea în anul 2022’, a declarat iceprimarul Antonia Nica, într-o conferinţă de presă susţinută alături de directorul executiv al Direcţiei Economice, Eduard Florea şi cei doi directori adjuncţi, Simona Vlad şi Sorin Iacob.
Pentru a menţine cadenţa lucrărilor şi pentru a asigura ‘oxigenul’ necesar companiilor ce au implementat proiectele cu finanţare europeană, Primăria a contractat şi în anul 2023 credite de la BRD, de la Banca Transilvania şi de la Banca Europeană de Investiţii. Acest lucru a fost necesar având în vedere că anul 2023 a fost an terminal pentru sesiunea de proiecte 2014-2020, iar valoarea tragerilor efective a fost de 403.830.208 lei, a precizat viceprimarul Antonia Nica.
‘Am încheiat anul 2023 fără a fi nevoiţi să achităm ceva din bugetul propriu, exceptând, desigur, cotele la care ne-am obligat prin specificul programelor de finanţare’, a subliniat viceprimarul.
Cu toate acestea, gradul de îndatorare al municipiului Oradea este mult sub limita maximă stabilită de lege (30% din veniturile proprii) pentru anul 2023, ajungând la 9,32%.
Viceprimarul a mai menţionat că eforturile şi performanţa administrării banului public, realizate de Primăria Oradea prin Direcţia Economică, au determinat acordarea unor calificative Fitch de rating ce vor permite în continuare accesul Municipiului Oradea la finanţări externe cu costuri mici.
‘Anul 2023 a fost deopotrivă anul record al absorbţiei de fonduri UE şi anul datoriei publice locale, nivelul atins de ambele fiind net superior altor ani bugetari. Absorbţia de fonduri UE, contractarea de datorie publică locală şi derularea activităţilor de executare silită a creanţelor fiscale au creat premisele realizării bugetului record de investiţii’, a menţionat directorul executiv Eduard Florea.
Acesta a punctat că anul 2023 a fost ‘un an al contrastelor, cu multe superlative, dar şi cu extrem de multe provocări, excepţional pentru investiţiile publice, ceea ce era de aşteptat fiind an de final al unei perioade de finanţări europene’.
Provocările majore din anul trecut a fost determinate, de ‘un carusel legislativ, cu urcuşuri, cu coborâşuri, cu răsuciri şi ameţeli’, referindu-se la diferite ordonanţe de urgenţă emise apoi anulate, precum decizia guvernamentală din luna mai de a reduce cu 10% bunurile şi serviciile, pusă în practică pentru a fi anulată de Guvern în iunie; subvenţia pe transportul elevilor – ‘o sagă fără sfârşit’; ordonanţa de austeritate, din vară, pentru reorganizarea personalului, care – după ce întreaga primărie a trebuit restructurată – în luna noiembrie, s-a prorogat până în iulie a.c. Iar la final de an, a venit şi ordonanţa 90 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ţinta de deficit bugetar, cu limitarea plăţilor de cheltuieli curente şi de investiţii, precum şi interzicerea contractării de noi achiziţii, a exemplificat Eduard Florea.
‘Am depus memorandumuri la începutul lunii noiembrie. Răspunsul după foarte multe intervenţii a venit în 21 decembrie, adică mai era o singură zi de plată, în care ni s-a acceptat cea mai mare parte din solicitări, dar timpul fizic pentru a opera plăţile a fost limitat. Mai avem facturi de peste 30 milioane de lei neachitate. (…) Nici astăzi nu garantez că suntem cu toţii liniştiţi sau aşezaţi, pentru că efectele legislative continuă şi în anul 2024. Au fost reglementări, dereglementări, nici nu ştiu cum să le numesc, adevărate provocări pentru partea financiară de a menţine echilibrul şi de a păstra legalitatea tuturor acţiunilor noastre’, a mai menţionat directorul executiv Eduard Florea. AGERPRES / (A – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)