Municipalitatea Oradea intenţionează să realizeze un parc fotovoltaic cu peste 15.000 de panouri pe strada Matei Corvin, pe o suprafaţă de 12,5 hectare, printr-un proiect în valoare totală de peste 81,3 milioane de lei, ce va fi depus spre finanţare prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
Potrivit unui comunicat al Primăriei Oradea, consilierii locali orădeni au votat miercuri, în cadrul şedinţei extraordinare, studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru aceste proiect.
Astfel, se oferă o oportunitate pentru instalarea unei centrale electrice fotovoltaice pe o suprafaţă de teren, de 12,5 hectare, aflată în proprietatea municipiului Oradea, care este amplasată între străzile Matei Corvin şi Santăului, în jurul haldei pentru depozitarea deşeurilor municipale.
Centrala va fi racordată la Sistemul Energetic Naţional, contribuind astfel la creşterea producţiei de electricitate provenită din surse regenerabile şi la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Valoarea totală a investiţiei este de 81.381.870,50 lei inclusiv TVA, din care 30.022.219,94 lei (45%) reprezintă cofinanţarea proiectului din fonduri europene, iar 51.359.650,56 lei (55%) va fi contribuţia municipalităţii. Durata estimată de realizare este de 12 luni.
Centrala electrică fotovoltaică prevede montarea a 15.168 de panouri fotovoltaice monofaciale, având fiecare o putere instalată unitară de minimum 670 Wp, respectiv echipamentele electrice aferente – 48 de invertoare de 175 kW şi 5 posturi de transformare ridicătoare de 1850 kVA. În fiecare post pot fi conectate câte 10 invertoare în paralel. Panourile fotovoltaice vor fi amplasate pe structuri metalice de susţinere speciale.
În cadrul investiţiei sunt prevăzute şi lucrări conexe: executarea unui racord electric la Sistemul Energetic Naţional prin intermediul Staţiei Electrice de 110 kV din incinta CET, inclusiv construirea unei staţii electrice de transformare 20/110 kV, amenajarea terenului, realizarea de alei şi drumuri tehnologice în cadrul parcului, îngrădirea acestuia, sistem de iluminat, sistem de supraveghere video centralizat, instalaţie de legare la pământ şi paratrăsnet.
Parcul fotovoltaic va putea fi gestionat de la distanţă, fiind prevăzută în cadrul investiţiei montarea de echipamente pentru monitorizare şi control de la distanţă prin fibră optică/GSM. Puterea totală instalată a panourilor fotovoltaice este estimată la minimum 10.162 MWp. AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)