AcasăStiri generaleBihor: Proiecte turistice ale Consiliului Judeţean: amenajări de peşteri, campinguri, traseu tematic,...

Bihor: Proiecte turistice ale Consiliului Judeţean: amenajări de peşteri, campinguri, traseu tematic, lacuri decolmatate

Consiliul Judeţean Bihor pregăteşte o serie de proiecte pentru dezvoltarea turistică a judeţului, precum amenajarea unor peşteri, cum ar fi Peştera Vântului (cea mai lungă din ţară, 52 de km) sau a Falsificatorilor, campinguri, parcări, un traseu tematic, lacuri decolmatate, unele urmând să fie realizate în colaborare cu Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP), a declarat joi, pentru AGERPRES, vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan.

‘Avem parteneriat pentru un proiect privind Rezervaţia naturală Pârâul Peţa, unde dorim să refacem debitul Lacului Ochiul Mare din Băile 1 Mai, locul unde până în urmă cu câţiva ani creştea nufărul termal; avem parteneriat pentru aria protejată Defileul Crişului Repede -Munţii Pădurea Craiului – unde la Vadu Crişului vom amenaja o parcare, două campinguri şi peştera; la Şuncuiuş – parcare, camping, amenajarea Peşterii Vântului ca vizitabilă şi extinderea traseului de vizitare din peştera Unguru Mare; un camping în Bratca, apoi dorim să amenajăm Peştera cu apă din Remeţi, să decolmatăm pe Valea Lazurilor un lac care s-a umplut cu depuneri, apoi în Dobreşti vrem să decolmatăm Lacul Vida şi la coada lui să construim un camping şi să punem în valoare Peştera falsificatorilor şi Peştera Topliţa’, a declarat, pentru AGERPRES, Mircea Mălan.

Potrivit acestuia, în Peştera falsificatorilor există şi azi o instalaţie artizanală folosită de cei care falsificau elementele de identitate din metal şi de producţie ale unor utilaje, cum ar fi maşini de cusut, maşini agricole etc. Acum, recent, în Peştera Topliţa, aflată la o sută de metri distanţă, s-au descoperit podoabe din aur vechi de 6 -7.000 de ani.

‘Dezvoltarea turistică este un concept consistent la noi. Avem în lucru o mulţime de proiecte. Deja am dat drumul la studii de fezabilitate, inclusiv pentru campinguri. Am luat legătura cu o firmă pentru ridicările topografice. Am discutat cu cei de la ABA Crişuri şi ne-au indicat nişte specialişti în decolmatarea lacurilor’, a mai precizat Mircea Mălan.

Vicepreşedintele CJ a efectuat recent o vizită de lucru în zona Platoului Vaşcău, din Munţii Codru Moma. El a fost însoţit de speologii Viorel Lascu, Tudor Rus şi George Hoţopan, primarul oraşului Vaşcău, Florin Porge, şi doi consilieri judeţeni, Ghiţă Neag şi Dorin Boca. Scopul vizitei a fost acela de a identifica obiectivele turistice care pot fi protejate şi puse în valoare prin proiecte realizate în colaborare cu ANANP.

‘Primul obiectiv a fost Peştera Câmpenească, spectaculoasă prin căderea de apă de la intrare, de 42 de metri, care se formează când plouă, dar neamenajată. Iar pe valea care intră în peşteră am dori să montăm sisteme de colectare a deşeurilor, pentru că apa, după ce străbate o distanţă de doi kilometri prin peşteră, iese la lumina zilei foarte aproape de oraşul Vaşcău, formând un izbuc puternic. Am dori să amenajăm şi drumul dintre localitatea Câmp-Moţi, ce aparţine de Vaşcău, până la Dezna, în judeţul Arad, pentru a face o legătură mai rapidă pe relaţia Arad-Timiş. Vrem să găsim o variantă de finanţare pentru acest drum’, a menţionat Mălan.

Un alt proiect în zona Vaşcău este înfiinţarea unei piste cicloturistice. O problemă importantă în zonă, dar şi în altele din judeţ, o constituie înmulţirea excesivă a ferigii, întâlnită atât în comuna Roşia, cât şi în localităţile Şinteu sau Bratca,

Viitorul traseul tematic ar cuprinde un lanţ de cuptoare unde se făcea pe vremuri var, aşa numitele vărării, unele active şi în prezent, împreună cu mai multe cuptoare pentru topit minereul de fier ce se află pe drumul către Dezna.

În şedinţa ordinară de săptămâna trecută, pe data de 5 august, Consiliul Judeţean Bihor a adoptat patru protocoale de colaborare cu ANANP, pentru realizarea de proiecte comune, cu fonduri europene. Unul dintre protocoale se referea la Platoul Vaşcău.

Consiliul Judeţean Bihor va avea rolul de a elabora cererile de finanţare şi studiile pregătitoare necesare (de fezabilitate, de împădurire, de reconstrucţie a pajiştilor) pentru ariile naturale protejate. ANANP, liderul de parteneriat, va asigura suportul tehnic şi logistic necesar pentru elaborarea cererilor de finanţare şi le va depune la Ministerul Fondurilor Europene.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks