O porţiune din promenada de pe malul drept al Crişului repede în Oradea va purta numele artistului Dan Andrei Aldea, a informat vineri Primăria Oradea.
Potrivit unui comunicat al Biroului de presă, consilierii locali au aprobat în şedinţa de joi, 30 martie, un proiect de hotărâre prin care se atribuie denumirea ‘Aleea Dan Andrei Aldea’ pentru promenada de pe malul drept al Crişului Repede, din centrul municipiului Oradea, cuprinsă între podul Sf. Ladislau şi podul Ovid Densuşianu.
Considerat unul dintre cei mai creativi chitarişti români, Dan Andrei Aldea (1950-2020) a fost liderul formaţiei de rock progresiv Sfinx în anii ’70, albumul ‘Zalmoxe’ fiind considerat o creaţie de vârf a muzicii rock româneşti.
Din 1981 s-a stabilit în Occident, lucrând ca muzician de studio la Munchen. A revenit în România după 33 de ani, pentru a cânta în cadrul Toamnei Orădene 2014, ca invitat special în concertul Pasărea Colibri, stabilindu-se ulterior la Oradea.
Municipalitatea i-a acordat lui Dan Andrei Aldea o diplomă de excelenţă, în semn de recunoaştere a talentului şi profesionalismului său, pentru contribuţia sa de excepţie la patrimoniul muzical românesc.