Mai mulţi elevi de la Şcoala gimnazială ‘Dimitrie Cantemir’ din Oradea au participat marţi, 1 noiembrie, la prima activitate preventivă din cadrul proiectului ‘Iluzia Fericirii – Ai grijă de tine’, demarat pentru următorul an într-un parteneriat semnat de trei instituţii.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, cei trei parteneri ai protocolului de colaborare sunt Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) Oradea, Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Oradea şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.
Campania de informare şi prevenţie în şcoli ‘Iluzia Fericirii – Ai grijă de tine’ este iniţiată în vederea informării şi conştientizării cu privire la efectele şi riscurile consumului de droguri, de promovare a modalităţilor de petrecere a timpului liber într-un mod sănătos şi consiliere psihologică gratuită la nevoie.
‘Ceea ce este inedit la acest proiect de colaborare este, în primul rând, faptul că elevii au parte de activităţi nonformale desfăşurate cu suportul unor ochelari care imită efectele consumului de substanţe interzise. Activităţile se focusează pe un experiment cu un caracter accentuat aplicativ şi cu o pondere deosebită în formarea capacităţii de a discerne adevărul de imaginaţie, realitatea de efectele cauzate de consumul de substanţe interzise, se arată în comunicatul DASO.
Prima activitate din cadrul proiectului a avut loc marţi la Şcoala Gimnazială ‘Dimitrie Cantemir’ Oradea. Elevii unor clase de a-6-a şi a-7-a au fost interesaţi să afle toate informaţiile privind riscurile şi efectele consumului de substanţe interzise, realizate printr-o metodă modernă în procesul de predare-învăţare-evaluare.
Copiii au discutat şi au aflat informaţii despre decizia de consum şi diminuare a riscului de consum, despre formarea abilităţilor socio-emoţionale necesare în procesul de luare a deciziilor, a comunicării asertive şi a relaţionării în grupul de egali, despre capacitatea personală de autoreglare, despre consecinţele legale, despre stima de sine, despre creşterea nivelului de integrare şi socializare.
‘Elevii au înţeles de ce s-a ales numele proiectului – ‘Iluzia fericirii – ai grijă de tine’ – şi au realizat că a consuma substanţe interzise pentru a fi fericit sau pentru a-ţi schimba condiţia, este într-adevăr o iluzie, că stă în puterea minţii fiecăruia să se ghideze înspre adevărata fericire şi că, dacă se află într-o astfel de situaţie, ajutorul de specialitate a unui psiholog este oricând la îndemână,’ se mai arată în comunicatul DAS Oradea.
Campania ‘Iluzia Fericirii – ai grijă de tine’ va continua cu câte cel puţin două activităţi lunare, la diferite grupe de vârstă, pe durata întregului an şcolar 2022-2023.