Şase trasee turistice montane din comuna Vadu Crişului au fost omologate de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, a informat luni, într-un comunicat, Biroul de presă al Consiliului Judeţean Bihor.
Potrivit sursei, certificatele au fost emise la solicitarea primăriei comunei Vadu Crişului, astfel primăria devenind administratorul acestor trasee montane existente, în timp ce lucrările de mentenanţă se desfăşoară sub coordonarea şi supravegherea Serviciului Judeţean Salvamont Salvaspeo Bihor al Consiliului Judeţean.
‘Frumuseţea munţilor noştri are un potenţial a cărui valorificare poate contribui la dezvoltarea judeţului nostru din punct de vedere turistic. Traseele montane care fac legătura între diferitele puncte de atracţie turistică trebuie să fie amenajate şi întreţinute corespunzător pentru a asigura accesul turiştilor în condiţii de siguranţă. Mulţumesc domnului primar Dorel Cosma pentru că este prima comună din judeţul Bihor care îşi asumă responsabilitatea pentru amenajarea şi întreţinerea traseelor turistice montane existente. Mulţumesc, de asemenea, Serviciului Salvamont pentru implicare’, a precizat vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan.
Toate cele şase trasee omologate au ca punct de plecare Cabana Peştera:
Cabana Peştera – malul Crişului Repede – belvedere Peretele Melcului – Dealul Popii (683 m altitudine) – Cătunul Pojorâta – Valea Izbândişului – Şuncuiuş; Marcaj: triunghi roşu; Durata de parcurgere: 3,5 ore;
Cabana Peştera – halta Peştera – Peştera Baia Cocoşului – comuna Şuncuiuş – Tabăra ‘Castel’ Şuncuiuş – Poiana Frânturii – Valea Mişidului – Peştera Moanei; Marcaj: triunghi albastru; Durata de parcurgere: 4 ore;
Cabana Peştera – Peştera Caprei – Peştera Devenţ I – III – belvedere Terase – zona de pădure cu câmp de lapiezuri, doline – platoul Tomnatic – Zece Hotare – Peştera Bătrânului; Marcaj: bandă albastră; Durata de parcurgere: 3,5 ore;
Cabana Peştera – Peştera Roşie – Stanul Stupului – Peştera Fugarilor – Peştera Baia Cocoşului; Marcaj: punct galben; Durata de parcurgere: 4 h;
Cabana Peştera – halta Peştera – Peştera Podireu I – II – Tăul fără fund – Peştera Casa Zmăului – belvedere Peretele Zânelor – belvedere Peştera Roşie – belvedere Stanul Stupului – tunel CFR – malul Crişului Repede; Marcaj: punct albastru; Durata de parcurgere: 4,5 ore;
Cabana Peştera – Peştera Caprei – Peştera Devenţ I – III – belvedere Terase – belvedere Peretele Melcului – malul Crişului Repede; Marcaj: punct roşu; Durata de parcurgere: 3,5 ore.
În judeţul Bihor există 54 de trasee turistice amenajate care însumează peste 700 de kilometri. Primăria comunei Roşia şi primăria comunei Căbeşti sunt alte două unităţi administrativ – teritoriale care şi-au asumat administrarea a două trasee turistice montane nou amenajate.