Acasă55Bihor: Secretarul de stat în MIPE Hegedus Csilla şi-a luat 'teme de...

Bihor: Secretarul de stat în MIPE Hegedus Csilla şi-a luat ‘teme de casă’ – debirocratizarea şi simplificarea procedurilor

Secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) Hegedus Csilla (UDMR) a declarat vineri, la Oradea, că în urma vizitei de lucru efectuate în Bihor, pleacă la minister cu ‘teme de casă’: debirocratizare, simplificarea procedurilor şi găsirea unor noi modalităţi de finanţare a start-up-urilor.

‘Voi pleca la Bucureşti cu aceste teme de casă, dar şi cu sincera bucurie că am văzut că banii de la minister sunt cheltuiţi cu folos. A fost o zi foarte plină, dar nici nu mă aşteptam ca domnul deputat Szabo Odon să nu mă ducă prin toate colţurile judeţului. Însă a fost o zi extraordinar de utilă pentru mine. Peste tot oamenii cu care am discutat mi s-au plâns de birocraţia excesivă. Noi acum la minister lucrăm să facem la cât mai multe proiecte aşa-numitele costuri simplificate’, a declarat, în conferinţă de presă la sediul UDMR Bihor, Hegedus Csilla.

Ea a precizat că aceste costuri simplificate au început să fie folosite într-un program amplu de screening, cu Ministerul Sănătăţii, prin care 1,5 milioane de români vor face testări pentru depistarea precoce a cancerului, a bolilor cardiovasculare şi a hepatitei C.

‘Aici am început să folosim aceste costuri simplificate. Adică să zicem trec prin programul de screening o sută de pacienţi, primesc costul 100.000 ori costul pe pacient. Dar acolo am încercat să includem de la mopul cu care se face curăţenie până la plata medicului. În programul remedial, al Ministerului Educaţiei, dar pe care îl finanţează MIPE, cheltuielile necesare pentru implementarea programului – hârtie, pixuri, xerox etc. -, cu decontarea nu sunt incluse, din păcate, în costul per elev. Va trebui să vedem ce putem face să ajutăm şcolile, pentru că e un cost suplimentar pentru ei,’ a explicat Hegedus.

Referitor la proiectele finanţate de MIPE, programul secretarului de stat a cuprins mai multe vizite, dar şi o întâlnire cu câţiva primari UDMR din judeţ cărora le-a vorbit despre PNRR, îndemnându-i să pregătească SF-urile, documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţii în vederilor folosirii celor 29,2 miliarde de euro.

Pentru început, Hegedus Csilla a văzut succesul unui proiect finanţat prin POCU la Diosig, unde au fost înfiinţate 24 de firme noi de către oameni din comunităţi marginalizate.

‘Una m-a şocat foarte mult: o doamnă de etnie romă, care nu ştie să scrie şi să citească, şi-a făcut o afacere cu patru angajaţi. Problema ei era acum că vrea să îşi extindă afacerea. Ei fac garduri ornamentali, stâlpi şi dale din beton. O altă persoană marginalizată şi-a deschis aici un fast-food, unde chiar am mâncat’, a spus ea.

La Şcoala profesională din Cadea, în oraşul Săcueni, secretarul de stat a văzut şi chiar a încercat unicul simulator de buldoexcavator din ţară, achiziţionat cu 80.000 de euro, prin proiect finanţat de MIPE. Tot aici funcţionează un simulator foarte modern de sudură. Tehnica performantă, condiţiile de cazare oferite şi perspectiva unei meserii căutate au adus câte 24 de elevi în cele două specializări profesionale.

‘Eu sper că această şcoală profesională va deveni un centru regional de specializare, pentru că ne lipsesc în ţară aceşti meseriaşi. Mi se pare extraordinară preocuparea dascălilor de a îmbina cererea cu oferta, pentru a oferi copiilor un loc de muncă,’ a afirmat ea.

În oraşul Valea lui Mihai, Liceul tehnologic are mai multe proiecte Erasmus prin care 48 de copii vor învăţa meserii din domeniul HoReCa în Portugalia şi Cipru, cu finanţări de la MIPE.

În satul Cheresig, Hegedus Csilla a descoperit existenţa unui donjon din secolul XIII, încărcat de istorie, legat de Răscoala lui Gheorghe Doja, pe care primarul local ar dori să-l restaureze ca obiectiv turistic. Specialistă în protecţia patrimoniului construit, ea l-a sfătuit pe edil să demareze procedura de primă necesitate şi conservare printr-un program de finanţare, demarat în 2014, pentru monumente istorice de categoria B din zonele rurale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks