Conducerea Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea a anunţat, miercuri, finalizarea amenajării secţiei de artă românească, o nouă etapă în procesul de reînfiinţare a secţiilor muzeale în noul sediu din strada Armatei Române nr. 1/A, după reabilitarea clădirii fostei garnizoane.
‘Am încheiat o altă etapă asumată şi secţia de artă românească de la etajul doi este finalizată, urmând ca din ianuarie să poată fi vizitată. Întregul proiect al amenajării secţiilor – mai avem în lucru etajul trei unde va fi secţia de Etnografie – se încheie la 31 mai 2022. Deoarece mai suntem în lucrări, vizitele vor trebui anunţate, pentru a fi ghidate. În premieră, sunt expuse o serie de obiecte de tezaur din depozitul nostru, precum Corneliu Baba – ‘Arlechinul’, ‘Maternitatea’, lucrări de Ion Ţuculescu, Victor Brauner şi alţii’, a declarat directorul interimar MTC, Gabriel Moisa, invitând ziariştii să viziteze secţia.
Potrivit şefului de secţie Cornel Abrudan, expoziţia de bază a Secţiei de artă românească, pornind din 1918 trecând prin generaţiile Atelier 35, Opzecişti până în prezent, cuprinde 326 piese, din care 256 picturi, 36 sculpturi, 6 lucrări de grafică şi 28 lucrări de artă decorativă. Acestea reprezintă doar în jur de 10% din colecţiile muzeului. În timp, o parte din expoziţie va fi înlocuită cu lucrări din depozit, pentru a oferi o varietate cât mai mare exponatelor. De altfel, ultima porţiune a galeriei este dedicată Generaţiei 80 Azi. Un loc aparte îl reprezintă pictorii şi sculptorii orădeni.
Noua amenajare a secţiei, modernă, nu mai este compartimentată pe săli, ci este o galerie continuă, cu pereţi dubli pentru a evita lumina naturală şi pereţi despărţitori mobili, care permit reconfigurarea spaţiilor.
Înainte, însă, toate exponatele au trecut printr-un proces de restaurare şi conservare preventivă. Designul expoziţiei actuale a trebuit să ţină cont de prevederi legale importante, precum nivelul de iluminare, de microwaţi pe lumen, de umiditate relativă, respectiv elemente de infrastructură speciale şi aparate care nu se văd (senzori de fum şi ploaie artificială etc).
‘Deşi este o galerie lungă, este evidentă împărţirea pentru fiecare epocă şi nivelul la care a ajuns limbajul vizual în epocă, a influenţelor Europei şi a noastră în Europa în fiecare dintre epoci. Fiecare etapă a generat etapa următoare şi veţi constata că sunt aleşi maeştri care au generat alte generaţii de viitori maeştri’, a declarat Cornel Abrudan.
Secţia de Artă a MTC, întinsă pe o suprafaţă de circa 1200 metri pătraţi la etajul doi, deţine un patrimoniu de 12.930 de piese muzeale. Pe lângă secţia de artă românească, aici se vor mai amenaja în cursul lunii ianuarie şi secţiile ‘Artă europeană’, ‘Arta 1900’ şi Galeria de artă decorativă românească.
Vicepreşedintele CJ Bihor, Călin Graţian Gal, a precizat că amenajarea muzeală s-a realizat printr-un proiect pe fonduri europene de circa 3 milioane de euro. Anterior, a subliniat el, CJ a susţinut financiar reabilitarea clădirii realizată printr-un alt proiect în valoare de 14 milioane de lei, apoi amenajarea curţii, a subsolului şi a etajului unu, prin altă finanţare de circa 21 milioane de lei.
‘Vreau să mulţumesc în primul rând vechii conduceri a muzeului care a făcut posibilă o astfel de investiţie. Mulţumim şi conducerilor anterioare ale Consiliului Judeţean care au contribuit şi acestea la înaintarea lucrărilor. Pe viitor, sperăm că Muzeul Ţării Crişurilor va avea un rol important, esenţial, aş spune eu, în noua strategie culturală pe care o vom pune în aplicare în perioada 2022-2027’, a declarat Călin Gal.
Clădirea Muzeului a fost reabilitată, prin fonduri europene, este finalizată în proporţie de 90%, urmând ca până în 31 mai 2022, lucrările să fie încheiate.
Etajul I găzduieşte secţiile de Istorie şi Ştiinţe Naturale, etajul II este dedicat Artei, iar etajul III va adăposti secţia de Etnografie. AGERPRES / (A – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)