AcasăStiri generaleBihor: Studiul de fezabilitate al Drumului Expres Arad-Oradea, avizat favorabil de CNAIR

Bihor: Studiul de fezabilitate al Drumului Expres Arad-Oradea, avizat favorabil de CNAIR

Consiliul Judeţean (CJ) Bihor a anunţat joi, printr-un comunicat de presă, că studiul de fezabilitate al proiectului ‘Drum Expres Arad – Oradea’ a primit aviz favorabil în comisia de siguranţă rutieră din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Conform sursei citate, comisia respectivă din CNAIR a dat acest aviz favorabil miercuri, 11 ianuarie, în prezenţa preşedintelui CJ Bihor, Ilie Bolojan.

‘A fost prezentat traseul proiectului, au fost analizate cele 12 noduri rutiere ale drumului expres şi soluţiile de trafic propuse în vederea racordării infrastructurii rutiere existente la noul proiect. S-au studiat conexiunile şi facilităţile drumului expres: legătura cu Ungaria din zona Salonta, conexiunea cu drumul de legătură Oradea – Autostrada Transilvania, conexiunea cu autostrada la Arad, parcările de scurtă şi lungă durată prevăzute a fi amenajate’, a precizat Ilie Bolojan, citat în comunicat.

Următoarea etapă presupune realizarea auditului de siguranţă rutieră, care ar urma să intre în procedura de avizare în luna martie, adaugă sursa citată.

‘Ne propunem ca în luna aprilie să fie emise hotărârile de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi de expropriere a terenurilor afectate de proiect. Odată cu finalizarea proiectului tehnic şi a documentaţiei de achiziţie, vom organiza procedura de licitaţie pentru selectarea unui constructor. Mulţumesc echipei tehnice din CNAIR pentru colaborare şi proiectanţilor de la Consitrans, împreună cu care am susţinut prezentarea proiectului în comisie’, a evidenţiat Ilie Bolojan.

Studiul de fezabilitate a fost aprobat de Consiliul Judeţean Bihor şi Consiliul Municipal Oradea în 16 decembrie 2022.

Traseul Drumului Expres Arad – Oradea va avea o lungime 120,1 kilometri, cu profil de patru benzi de circulaţie. Proiectul mai prevede drumul de legătură cu oraşul Salonta (judeţul Bihor), de 5 kilometri, drumul de legătură cu Arad, de 3 kilometri, şi drumul de legătură cu punctul de trecere a frontierei cu Ungaria (Salonta – Bekescsaba), de 9,85 kilometri. Astfel, lungimea totală a drumului va fi de 138 kilometri

Lucrările vor fi împărţite în trei tronsoane: Oradea – Salonta, Salonta – Chişineu Criş şi Chişineu Criş – Arad. Valoarea totală estimată a proiectului, conform Studiului de Fezabilitate, este de 10,7 miliarde lei 10.710.315.053,99, inclusiv TVA. Finanţarea va fi asigurată din fonduri europene.

Drumul Expres Arad – Oradea se realizează în cadrul unui parteneriat încheiat între Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Oradea, Consiliul Judeţean Arad, Primăria Arad şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). AGERPRES / (AS – autor: Eugenia Paşca, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks