AcasăStiri generaleBihor: Transport de zece tone de deşeuri din construcţii, oprit la frontieră

Bihor: Transport de zece tone de deşeuri din construcţii, oprit la frontieră

Un transport de zece tone de deşeuri din construcţii aduse din Italia a fost oprit la intrarea în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Borş II, pentru că şoferul nu avea documentele legale de introducere în ţară.

Autocamionul cu deşeuri era condus de un cetăţean român în vârstă de 50 de ani, potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

‘Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri constând în materiale de construcţii, de la o societate comercială din Italia pentru o firmă din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu’, se arată în comunicat.

Şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse, astfel că autorităţile au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a autocamionului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks