Acasă93Bihor: Tricoul lui Haaland, 'vedeta' licitaţiei online pentru Asociaţia SOS Autism demarată...

Bihor: Tricoul lui Haaland, ‘vedeta’ licitaţiei online pentru Asociaţia SOS Autism demarată pe 1 Iunie

Tricoul fotbalistului norvegian Erling Haaland, cu autograf şi o scrisoare, va fi ‘vedeta’ între cele peste o sută de obiecte sportive donate de arbitri, echipe sau sportivi renumiţi, ce vor face obiectul licitaţiei online organizate de Asociaţia SOS Autism Bihor.

Licitaţia se va desfăşura timp de şase săptămâni, începând cu 1 iunie, ora 18,00.

Articolele sportive au fost donate de sportivi renumiţi la nivel naţional şi internaţional şi vor fi licitate, în calupuri de 20 pe săptămână, pe pagina de Facebook a asociaţiei.

Campania de licitaţie este organizată cu sprijinul arbitrului asistent FIFA Octavian Şovre şi a fost susţinută prin donaţii de reprezentanţii presei sportive, Gazeta Sporturilor, precum şi de personalităţi din lumea sportului şi a presei.

Această primă licitaţie online are ca scop strângerea de fonduri pentru susţinerea financiară a Centrului de Zi pentru Persoane Adulte cu Autism SOS Autism Bihor, singurul centru de zi din Bihor, acreditat şi licenţiat, dedicat persoanelor peste 18 ani care suferă de autism.

‘Vedeta’ licitaţiei va fi în permanenţă, timp de o lună, începând chiar din 1 iunie, tricoul cu semnătura fotbalistului Erling Haaland.

‘Majoritatea obiectelor sunt donate de către bunul meu prieten Tavi Şovre, din colecţia dumnealui, împreună cu tricoul pe care l-am primit de la Erling Haaland. Acest tricou a fost trimis a doua zi după semnarea cartonaşelor, fără să ştie absolut nimeni, la o zi după acel meci, înainte de a începe tot aşa-numitul scandal. De la Tavi avem două cartonaşe cu autograful lui Haaland, iar tricoul a fost trimis ulterior pe adresa asociaţiei cu o scrisoare adresată mie, pe care am postat-o pe Facebook. El mă felicită, în limba engleză, pentru munca pe care o depun în cadrul asociaţiei şi zice: ‘Ai tot respectul meu şi îţi trimit un cadou mic, adică tricoul cu autograf şi nişte poze cu semnătură, care sper că te vor ajuta să-ţi continui munca în centrul de zi’. Nimeni nu ştia de acest tricou, nici Tavi nu ştia, pentru toţi a fost o surpriză în momentul când a venit pachetul de la Borussia Dortmund’, a declarat marţi, pentru AGERPRES, preşedinta Asociaţiei SOS Autism Bihor, Simona Zlibuţ.

Din colecţia arbitrului Octavian Şovre se vor scoate la licitaţie în jur de 70 de tricouri cu autografe şi multe cartonaşe semnate de fotbalişti internaţionali, dar şi două tricouri cu autografe de de la echipa naţională feminină de fotbal şi multe altele.

‘De la Gazeta sporturilor am primit două colete în care ne-am bucurat să vedem o rachetă a Simonei Halep, un tricou al lui Ianis Hagi, unul al lui Gică Popescu, de la CS Universitatea Craiova, de la Cicăldău, un fanion de la CFR Cluj, cu autograful lui Dan Petrescu, tricouri de la Marica. O firmă de pază şi protecţie din Oradea ne-a oferit o minge şi mănuşile lui Helmut Duckadam împreună cu autograful lui. Domnul Duckadam este, de altfel, un bun prieten al asociaţiei noastre, care a răspuns întotdeauna pozitiv la colaborările noastre’, a precizat Simona Zlibuţ.

Săptămânal va fi postat un set de 20 de articole sportive, care vor avea ca termen o săptămână pentru a fi licitate. Modalitatea de licitaţie este comentariu public la poză. Fiecare articol va avea o valoare minimă a donaţiei. Câştigătorul licitaţiei şi cea mai mare sumă donată vor fi anunţate de organizator tot printr-un comentariu la poză. Organizatorul va contacta ulterior câştigătorul pentru a stabili împreună detaliile.

Beneficiarul licitaţiilor este Asociaţia SOS Autism Bihor, care a fost înfiinţată în anul 2016 de părinţii a 15 tineri cu această afecţiune. În prezent, 20 de tineri au şansa de a-şi continua terapia de recuperare în cadrul centrului, a cărui susţinere financiară cade pe umerii părinţilor. Pentru o integrare mai uşoară în societate, în cadrul centrului tinerii beneficiază de ore de consiliere psihologică, ateliere de creaţie şi şedinţe de kinetoterapie. Persoanele care doresc să ofere un sprijin asociaţiei o pot face în contul RO55 RNCB 0032 0732 8002 0001 BCR Oradea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks