Unul dintre principalii retaileri de materiale de construcţii şi grădinărit va deschide miercuri, 30 septembrie, un magazin la Oradea. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, magazinul Hornbach din Oradea, situat pe Calea Sântandrei 2, al şaptelea din ţară, are o suprafaţă de circa 23.000 de metri pătraţi, fiind amplasat pe un teren de aproximativ 5,4 hectare, şi dispune de peste 500 de locuri de parcare. Noul magazin este realizat în urma unei investiţii de 28,5 milioane de euro, sumă ce cuprinde şi stocul iniţial de marfă, investiţiile totale Hornbach în România ajungând astfel la 175,2 milioane de euro. Conducerea companiei ia în considerare, pentru perioada următoare, dezvoltarea reţelei şi pe pieţele din Cluj-Napoca şi Constanta. Principalele motive ce au dus la decizia de a deschide un magazin în Oradea se referă la faptul că această zonă din apropierea graniţei este în plină dezvoltare, mai ales datorită bunei gestionări a bugetelor locale şi a absorbţiei ridicate de fonduri europene, precum şi evoluţia pozitivă a oraşului în ultimii ani. Magazinul din Oradea include un Drive In pentru materiale de construcţii, o zonă dedicată articolelor de grădină şi animalelor de companie, dar şi departamente cu produse electrice, materiale de construcţii, de feronerie, gresie şi pardoseli, decoraţiuni interioare, un centru de înrămat tablouri şi unul de mixat vopsele şi o expoziţie cu articole destinate camerei de baie. ‘Suntem convinşi că sortimentul de o calitate ridicată, ce ţine cont de rigorile germane, alături de consilierea profesională şi competenţa angajaţilor noştri vor fi principalele motive pentru care orădenii vor vizita noul magazin. În plus, strategia preţurilor mereu mici face din Hornbach un partener stabil pentru clienţi, aceştia beneficiind 365 de zile pe an de preţuri competitive, aspect ce garantează proiecte reuşite,’ a declarat directorul general al Hornbach România, Mugurel-Horia Rusu, potrivit comunicatului citat. Cei peste 100 de angajaţi vor oferi clienţilor sfaturi competente şi servicii extinse, cele mai căutate fiind serviciile de montaj, debitare lemn, confecţionare perdele, înrămări tablouri şi transport. De altfel, pe lângă magazinul fizic, clienţii din Oradea şi din toată ţara au acces la cele peste 60.000 de produse cu livrare acasă oriunde în România şi prin magazinul online, pe site-ul www.hornbach.ro. Alte avantaje oferite clienţilor sunt serviciul de rezervare & ridicare, online, precum şi serviciul de self-scan. Fondată în anul 1877, Hornbach este singura companie din domeniul construcţiilor şi grădinăritului care se poate mândri cu o istorie de şase generaţii. În acest moment, concernul deţine 161 de magazine mixte de materiale de construcţii şi grădinărit şi magazine online în nouă ţări din Europa (Germania, Austria, Olanda, Cehia, Luxemburg, Elveţia, Suedia, Slovacia şi România), dintre care 7 în România (Bucureşti Berceni, Bucureşti Militari, Bucureşti Baloteşti, Braşov, Timişoara, Sibiu şi din 30 septembrie, Oradea).