Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a demarat, miercuri, cercetări la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă din Ştei, unde un pacient a înjunghiat o asistentă în timp ce femeia se deplasa în curtea spitalului. ‘Cercetarea la faţa locului este efectuată de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor’, a declarat, pentru AGERPRES, comisarul-şef Alina Fărcuţa. Potrivit managerului spitalului, dr. Carmen Ghilea, este vorba despre o asistentă dieteticiană care voia să meargă la bucătărie, aceasta fiind înjunghiată de un pacient. După ce i s-a acordat primul ajutor, asistenta a fost dusă la spitalul din Beiuş, starea ei fiind stabilă. Bolnavul era sub tratament de mai mulţi ani, dar avea dreptul să iasă în curtea spitalului şi chiar ‘se înţelegea bine’ cu femeia pe care a agresat-o, conform sursei citate. Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei este subordonat direct Ministerului Sănătăţii, iar în trecut au mai existat incidente provocate de pacienţi care au agresat fie cadre medico-sanitare, fie alţi bolnavi.