Salvamontiştii bihoreni avertizează turiştii că s-a prăbuşit natural un perete de tuf calcaros de lângă cascada Vadu Crişului, ceea ce creează pericol în albia râului Crişul Repede pentru cei pasionaţi de caiac şi rafting.
‘Zona de deasupra prăbuşirii, respectiv punctul de belvedere care este amenajat în apropiere trebuie evitate deoarece este un proces natural, apa lucrează în continuare şi există riscul unor căderi ulterioare. Aşa s-a mai întâmplat în urmă cu trei-patru ani când s-a mai dezintegrat o bucată din perete, de mărimea unei maşini, şi a căzut în albie. O parte din ea se vede şi azi din apă. Dar acum sunt mai multe bucăţi şi trebuie să fim atenţi’, a declarat luni, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Salvamont-Salvaspeo Bihor, Pinter Istvan.
Potrivit acestuia, este vorba de o porţiune de perete calcaros de circa 20 de metri lungime şi o înălţime de opt-zece metri, care a căzut în albia râului, în intervalul 28 decembrie 2021 – 1 ianuarie 2022. Bucăţile mari se află în poziţii relativ instabile, dar se vor aşeza odată cu viiturile, când vor fi mutate mai departe.
‘Chiar dacă acum e extrasezon, noi am avertizat, având în vedere turele din primăvară, că parcurgerea traseului de kayak – rafting trebuie abordată cu precauţie datorită modificărilor albiei rezultate în urma prăbuşirii. Ne putem aştepta şi la alte căderi deoarece eroziunea se produce şi la nivelul Crişului, şi deasupra, din apa de ploaie care se infiltrează, au fost ploi abundente recent, plus râul din peşteră, deci există risc în continuare. Geologic, aşa s-a întâmplat şi în alte zone, cum a fost la Bigăr’, a precizat Pinter.
Cascada Vadu Crişului, care este o atracţie turistică importantă a Bihorului, nu a fost afectată, a mai subliniat Pinter. Însă el apreciază că turismul în zonă ar trebui limitat şi punctul de belvedere ar trebui mutat deoarece ar putea apărea noi prăbuşiri în acest areal.
‘Noi considerăm că ar trebui evitat traficul deasupra cascadei. Oricum este o zonă expusă. Şi ar trebui să lăsată natural, fiind foarte aproape de marginea stâncii’, a mai punctat Pinter Istvan.