AcasăStiri generaleBihor: Unul dintre cei doi bărbaţi surprinşi de o surpare de pământ...

Bihor: Unul dintre cei doi bărbaţi surprinşi de o surpare de pământ în Oradea a decedat

Oradea, 26 aug/ Agerpres/- Unul dintre cei doi bărbaţi care au fost surprinşi, vineri, de o surpare de pământ în Oradea a decedat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor.

Conform sursei citate, pompierii militari au acţionat cu mai multe autospeciale pe strada Marin Preda din Oradea, după ce au fost solicitaţi prin 112 să intervină în cazul unei surpări de pământ care a surprins doi bărbaţi.

Aceştia lucrau la fundaţia unei case, iar la un moment dat, un mal de pământ şi beton s-a prăbuşit peste ei, a precizat reprezentanta ISU Bihor, lt. col. Camelia Roşca.

Una dintre victime a fost scoasă la suprafaţă în stare de conştienţă, fiind transportată la UPU Oradea.

Ulterior a fost evacuată şi cea de-a doua victimă, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat, medicul SMURD declarând decesul acestuia.

Misiunea, care a fost condusă în teren de prim-adjunctul inspectorului şef, colonelul Csilik Alexandru Adrian, a fost una dificilă, întrucât şanţul săpat pe lângă peretele şi fundaţia casei era îngust, de circa 50 cm, şi adânc, pompierii fiind nevoiţi să intervină cu echipamente şi unelte de mici dimensiuni, simultan cu consolidarea şanţului.

La faţa locului au acţionat 16 pompieri militari cu o autospecială de descarcerare grea, două autospeciale de intervenţie cu modul de descarcerare, o autospecială de primă cercetare şi evaluare chimică, biologică, radiologică şi nucleară, precum şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Echipajul de pompieri care încadrează autospeciala CBRN a fost mobilizat la faţa locului deoarece, în urma prăbuşirii malului de pământ, un branşament de gaze s-a rupt, existând scăpări de gaze.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks