Acasă93Bihor: Zece din 13 ateliere de reparaţii auto din judeţ nu respectă...

Bihor: Zece din 13 ateliere de reparaţii auto din judeţ nu respectă obligaţiile de mediu

Comisarii de mediu din Bihor au constatat, în controalele demarate la început de an, că zece din 13 ateliere de reparaţii auto din judeţ nu respectă obligaţiile de mediu, a informat vineri Garda de Mediu Bihor.

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Mediu Bihor, în urma controalelor tematice demarate începând din 11 ianuarie 2022, comisarii au dat 9 amenzi în valoare totală de 55.000 de lei, 6 avertismente şi au suspendat activitatea unei vopsitorii auto.

‘În 10 cazuri s-a constatat faptul că titularii de activitate nu deţineau niciun fel de evidenţă a gestiunii deşeurilor, neputând justifica modul de eliminare a deşeurilor provenite din activitate. Pe lângă aceasta au fost identificate depozitări necontrolate de deşeuri direct pe sol, precum şi nerespectarea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor’, se arată în comunicat.

Acţiunile de control al activităţii de reparaţii ale vehiculelor rutiere în judeţul Bihor au avut ca scop verificarea modului de gestionare a deşeurilor generate şi a respectării legislaţiei de mediu în vigoare de către operatorii economici neautorizaţi din punct de vedere al protecţiei mediului.

În cadrul inspecţiei au fost urmărite aspectele cu privire la trasabilitatea deşeurilor generate, modul de gestionare al deşeurilor periculoase (ex. filtre ulei/carburant, uleiuri uzate, lichid de răcire, freon, materiale de ştergere îmbibate, materiale absorbante); existenţa şi modul de întocmire al evidenţei gestiunii deşeurilor; existenţa depozitărilor necontrolate sau incinerărilor de deşeuri rezultate din activitatea desfăşurată; modul de asigurare a alimentării cu apă şi evacuării apelor uzate.

Pentru neconformităţile constate au fost stabilite un număr de 62 de măsuri de remediere a deficienţelor, au fost aplicate 9 amenzi contravenţionale în valoare totală de 55.000 lei, 6 avertismente şi o suspendare de activitate la o vopsitorie auto care funcţiona fără autorizaţie de mediu.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks