AcasăStiri generaleBihor:Percheziţii într-un dosar de pornografie infantilă; ancheta - cu Centrul Naţional pentru...

Bihor:Percheziţii într-un dosar de pornografie infantilă; ancheta – cu Centrul Naţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi al SUA

Anchetatorii din Bihor au efectuat percheziţii într-un dosar de pornografie infantilă şi accesare de materiale pornografice cu minori, activităţile judiciare în cauză având loc în urma datelor comunicate de Centrul Naţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi din Statele Unite ale Americii.

Potrivit unor comunicate emise, vineri, de DIICOT şi IGPR, şase percheziţii domiciliare au fost efectuate în localităţi din Bihor.

‘Din cercetări a reieşit că, în perioada iulie 2019 – noiembrie 2022, persoanele bănuite ar fi deţinut, stocat şi distribuit materiale pornografice cu minori, prin sisteme informatice. În urma percheziţiilor domiciliare efectuate pentru documentarea şi probarea activităţii infracţionale a celor în cauză, poliţiştii au descoperit 11 telefoane mobile, un laptop, 3 unităţi centrale PC, 10 dispozitive pentru stocarea sau memorarea nevolatilă a datelor şi alte mijloace de probă, care au fost ridicate, în vederea cercetărilor şi pentru a fi supuse expertizării’, arată sursele citate.

La finalizarea percheziţiilor informatice, în funcţie de rezultat, vor fi dispuse măsuri legale în consecinţă.

‘Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea continuă cercetările în cauză, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor 6 persoane. La acţiune au participat poliţiştii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor. Menţionăm faptul că activităţile judiciare efectuate în cauză au avut loc în urma datelor comunicate de Centrul Naţional pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi (NCMEC – National Center for Missing & Exploited Children) din Statele Unite ale Americii’. precizează IGPR.

În baza aceloraşi colaborări, au fost realizate activităţi de cercetare în urma cărora, la data de 19 aprilie, procurorii DIICOT Oradea au dispus trimiterea în judecată a două persoane pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi accesare de materiale pornografice cu minori.

De asemenea, în acelaşi dosar penal, la datele de 7 şi 11 aprilie au fost încheiate două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks