Umbrită de evenimentele planetare care s-au petrecut ieri la Casa Albă, o informație a trecut neobservată, scrie activenews.ro.
„Deși ar putea avea o importanță istorică pentru România. Cităm din programul Departamentului de Stat al zilei de 18 august 2025:
„3.45 p.m. Subsecretarul de Stat Hooker se întâlnește cu ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru, la Departamentul de Stat.”
Presa nu a avut acces la întâlnire și nici nu a avut loc un briefing.
Ceea ce înseamnă că s-au discutat lucruri care trebuia să rămână departe de urechile publicului.
Deși informațiile oficiale lipsesc, puzderia de informații contextuale ne permite să facem o serie de comentarii:
1. Faptul că întâlnirea a avut loc la Departamentul de Stat al SUA înseamnă că ambasadorul român a fost convocat acolo.
Potrivit uzanțelor, convocarea ambasadorului unui stat la ministerul de externe al țării unde activează se face pentru transmiterea unui mesaj important din partea guvernului acelei țări.
Faptul că presa nu a avut acces și nu a fost informată arată că mesajul este unul deosebit de sensibil.
2. Convocarea ambasadorului Andrei Muraru la Departamentul de Stat a avut loc la câteva ore după declarația explozivă a lui Călin Georgescu:
„Dosarul anulării alegerilor din România se află pe masa serviciilor secrete americane, cu făptașii foarte clar definiți: înalți oficiali din fosta administrație Biden, împreună cu uneltele lor de la București.
„Și, desigur, nu aș vrea să-l uit pe Macron, care, mai devreme sau mai târziu, va pleca cu coada între picioare din România. (…) Va fi o toamnă grea, nu în necazuri, ci în adevăr.”
3. Tot pe 18 august, site-ul conservator The Gateway Pundit publică un articol incendiar, în care confirmă întru totul afirmațiile lui Călin Georgescu:
– pe biroul șefei comunității serviciilor secrete din SUA, Tulsi Gabbard, se află dosarul anulării alegerilor din 6 decembrie 2024, din România;
– dosarul nominalizează ca făptași, din partea administrației Biden pe fostul secretar de stat Antony Blinken, pe asistentul acestuia, James O’Brien, și pe fosta ambasadoare a SUA la București, Kathleen Kavalec.
– din partea României sunt citați ca implicați în lovitura de stat fosta ministră de externe, Luminița Odobescu, fostul premier, Marcel Ciolacu, și fostul președinte, Klaus Iohannis.
– în dosarul aflat la Tulsi Gabbard se arată că pretextul anulării alegerilor l-a reprezentat „interferența rusească” – același scenariu pus la cale de Democrați, FBI și CIA cu care s-a încercat blocarea alegerii lui Donald Trump ca președinte în 2016.
– publicația americană scrie și că noua administrație Trump a fost de la început conștientă de frauda de la București, motiv pentru care, între altele, a revocat intrarea României în programul Visa Waiver.
4. Cvasi-simultan cu toate acestea, la Washington avea loc evenimentul nr. 1: convocarea la Casa Albă a lui Volodimir Zelenski, care a venit însoțit de șapte aliați, pentru a li se comunica – direct spus – că se schimbă lumea.
Invitații au încercat să mimeze (prost) entuziasmul și recunoștința față de Trump și să pupe condurul noului Sultan al Occidentului.
În mod evident, dintre cei opt invitați, Macron a fost cel mai negru la față. Cu greu a reușit, spre finalul întâlnirii, să afișeze un rictus pe post de zâmbet.
Să ne amintim ce a zis Georgescu: „Nu aș vrea să-l uit pe Macron, care, mai devreme sau mai târziu, va pleca cu coada între picioare din România”.
Într-adevăr, România a fost „colonizată” de Franța, cu acceptul administrației Biden, în dorința escaladării războiului din Ucraina.
Dacă Trump reușește să pună capăt războiului, este foarte plauzibil că speranțele neo-colonialiste ale Franței în Estul Europei să se prăbușească.
5. Revenind la convocarea ambasadorului român: ea poate indica faptul că dosarul Loviturii de Stat nu lâncezește pe biroul lui Tulsi Gabbard, ci se mișcă cu rapiditate, producând efecte.
A ajuns la Departamentul de Stat, care a început să acționeze.
La Washington, bila a fost lansată. La București, popicele care au ocupat fraudulos pista de joc tremură.
PS: Iată o posibilă explicație pentru care Nicușor Dan refuză să-și ia în serios rolul de președinte, cu principalele sale prerogative – securitatea națională și afacerile externe.
Știe ce-l așteaptă și încearcă să-și facă aterizarea cât mai lină”, scrie activenews.ro.
Sursa: Ecopolitic.ro





