AcasăPoliticaBilanț provizoriu: Numărul total al morţilor din Turcia şi Siria a ajuns...

Bilanț provizoriu: Numărul total al morţilor din Turcia şi Siria a ajuns la 3.613

Cutremurele violente care au zguduit luni sudul şi sud-estul Turciei au provocat 2.316 morţi şi 13.293 răniţi, potrivit datelor publicate luni seara, la ora locală 23:30 (20:30 GMT) de Afad, organismul public de gestionare a dezastrelor din Turcia, informează AFP.

Numărul total al morţilor din Turcia şi Siria a ajuns astfel la 3.613, după cele mai puternice cutremure care au lovit regiunea în aproape un secol.

Un seism cu magnitudinea 7,8 care a lovit luni sud-estul Turciei, în apropiere de oraşul Gaziantep, şi Siria a fost urmat de un nou seism având magnitudinea 7,6. Bilanţul provizoriu indică cel puţin 1.651 de morţi şi 11.159 de răniţi – în Turcia şi 1.000 de morţi şi 2.453 de răniţi – în Siria. Uniunea Europeană a activat Mecanismul de protecţie civilă.

Echipele de salvare provin din Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Franţa, Grecia, Italia, Malta Olanda, Polonia, România, Slovacia, Spania şi Ungaria. De asemenea, sistemul de sateliţi Copernicus al UE a fost activat pentru a furniza hărţi detaliate ale zonelor afectate. Turcia a cerut oficial ajutorul NATO, pe lista solicitărilor către aliaţi figurează echipe medicale şi echipamente pentru urgenţe, unităţi de căutare şi salvare a victimelor, precum şi spitale de campanie izolate împotriva condiţiilor meteorologice extreme.

român a făcut publice contactele de urgenţă dedicate românilor afectaţi de cutremurele din Turcia şi a recomandat ca liniile telefonice să nu fie ocupate.

AGERPRES

Articolul Bilanț provizoriu: Numărul total al morţilor din Turcia şi Siria a ajuns la 3.613 apare prima dată în Ecopolitic.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks