Bilanțul programului de cooperare România-Republica Moldova 2014-2020 a avut loc joi, la Chișinău, și a marcat oficial finalizarea Programului Operațional Comun, transmite report.md.
Ministerul român al dezvoltării a transmis vineri că peste 20 de proiecte au prezentat materialele realizate cu fonduri europene, constând în echipamente pentru intervenții în situații de urgență, dotări tehnice, materiale de informare în diferite domenii (prevenirea obezității, incluziune socială, antreprenoriat etc.), iar, în cadrul panelurilor tematice organizate pe parcursul conferinței, mai mulți beneficiari au vorbit despre experiența derulării unui proiect transfrontalier, despre provocările întâmpinate, dar și despre importanța sprijinului financiar acordat de program.
Cele 81 de proiecte finanțate prin programul România-Republica Moldova totalizează 99 de milioane de euro, fonduri investite în reabilitarea drumurilor, în modernizarea școlilor, a universităților și a spitalelor, în pregătirea instituțiilor și a populației pentru situațiile de urgență, precum și în restaurarea și promovarea obiectivelor turistice aflate pe ambele maluri ale Prutului.
Programul a acordat finanțare județelor Iași, Vaslui, Galați, Botoșani și întregului teritoriu al Republicii Moldova.
Aproximativ 250 de participanți din cele două țări (autorități publice centrale și locale, beneficiari de finanțare, instituții care gestionează programul din ambele țări) au fost prezente la eveniment.
Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020 este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate. Alocarea financiară a Uniunii este de 81 milioane de euro.
Programul se adresează zonei aflate la frontiera dintre România și Republica Moldova și contribuie la atingerea obiectivului general al Instrumentului European de Vecinătate: evoluția către o regiune de prosperitate și bună vecinătate, realizată prin acțiuni de cooperare transfrontalieră în beneficiul statelor membre și nemembre ale UE care se învecinează.
Articolul Bilanțul cooperării România-Rep. Moldova 2014-2020: proiectele derulate însumează 99 de mil. de euro apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro